Kandinsky bătea covoare în spatele blocului
când s-a trezit în mileniul trei
Vassily a crezut că a dat lovitura
cu pictura abstractă
numai că mașinăria nu l-a aruncat la Sidney
sau în Emirate
l-a trântit peste gard, în România
pe strada Plevnei nr. 23
la Brăila
la tanti Maricica
văzându-l așa înăltuț și tăcut ea l-a rugat mieroasă
– hai mamă bate-mi și mie mocheta asta
la bara din spatele blocului,
că sunt și eu singurică și n-are cine
cum zici că te cheamă?
A, Vassily? ori ești lipovean?
după ce ne-a făcut de rușine Răpirea din serai
ne-am dedat la covoare persane
noilor generații – să nu uiți Darie!
le-a rămas cuvântul beizadea
de nu am mai putut scoate capul în lume
de atâta sclipici
cercei lungi cu pietre scumpe
și lanțuri de aur la gât
între timp au venit peste noi
chinezăriile fake și ne-au îngropat
de tot
după 30 de ani de libertate
într-o devălmășie pestriță
nu mai știam să deosebim fake de fake
așa că am zis să ne mai stilizăm și noi puțin
și ne-am cumpăratără mochete uni
gospodinele amandinele nu își mai permiteau
să-și trimită bărbații la bătut covoare
în spatele blocului că se destrămau ca dracu’
și le făceau de râs
atunci a venit IKEA cu misterul ei nordic
și ne-am potolit
Kandinsky a înșfăcat mocheta
și când a pus-o pe bară
i s-a părut că este prea simplu
chiar plictisitor
să vadă atâta culoare uniformă
realist-socialistă de sus până jos
– de unde am plecat și unde am ajuns
mormăi furios
a luat bătătorul și a început să bată înverșunat
trăgea linii îndrăznețe dâre țiuitoare
cercuri și spații pe care și le imagina colorate
ca în geometria lui Pink
ritmuri muzicale 3D
constelații născute în imaginația lui
răsuceau culorile și liniile savant
se năștea pe simeza improvizată
o compoziție nouă a unui dirijor demiurg
dansul sferelor cosmice se auzea
în cvartalul anost ca un râs victorios
când s-a întors în casă
Maricica abia a zis
– asta nu e mocheta mea
– ba este! doar că nu ți-ai pus ochelarii
Dali și Magritte se întâlnesc în lift
– dragă René ce etaj preferi?
timpul sau spațiul?
– ceci n'est pas un elevator,
Salvador
e o cutie a Pandorei verticală
– privește pereții!
se topesc la fel ca ceasurile mele!
ușile se deschid
către un cer plin de siluete plutitoare
– se pare că am ajuns
dar unde, Dali?
– în Subconștientul unui smartphone
Desigur!
