Pământul Făgăduinței
M-am scufundat ca într-un râu
Am râs și am plâns, am tot descoperit
în văpaie povestea poveștilor
Mi-ai fost stâlp de nor inspirație
stâlp de foc
rânduială în robia sentimentului.
Cu privirea lipită unul de celălalt
ca într-o o izbăvire fără de sfârșit,
împreună dintr-o parte în alta
cu un toiag dăruitor de timp
dragostea, râvnind continuu
Boboteaza
m-am trezit invitată la ospățul timpului.
Dragostea se deșerta în palmă
eram lângă lacul adânc
lin în care soarele își scălda privirea
mă purtase pe aripi la Teofania lumii
am întins mâna pentru împărtășirea cu viața
dimineața
Excelsior
În copilărie ningea
și alunecam pe derdelușul ochilor
era un decor în care pășeam cu tălpile goale
alergam învățam să îmi fac scut din tăcere
dansam pe acoperișul înserării
se potrivea mănușă baletului printre cercuri
creșteam căutându-mă
Nădejdea vieții
ploua și apa curgea prin tavanul zilei
se prelingea, iar eu stăteam întinsă în pat
între vise simțindu-mă ispitită de apropierea
unei dezlănțuiri exact așa cum mă simțisem iubită cândva îmbrățișată
Ploua în casa chemărilor
și mă propteam în tencuială
să pot elibera din pântecul zilei o mirarea
Ploua și tu mă așteptai
cu un șuvoi de recunoașteri
deschiderea brațelor Îți înfigea ochii tăciune
în privirea mea abia susurată
anul întindea din ușă sărbătoriri
