Într-una dintre zilele de iarnă, când totul părea amorțit după sărbători, Ion și Ilie se întâlniră pe ulița vechii mori a satului. De multă vreme, nimeni nu o mai folosea, dar așa rămăsese numele străzii străjuite de pruni. Casele înalte, cu panouri solare, nou construite, păreau a-i privi cu ochii umezi, cu plete de umbre moi, încețoșate. Cei doi bărbați, împovărați de gânduri și de bătrânețe, traversau drumul spre magazinul lui Ghiță, cu vreo două franzele sub braț.
– Ziua bună, măi, Ilie! Ce mai faci? Nu te mai văzui în ultima vreme. Stai numa’ în casă? Mai treci și tu pe la noi! Aseară chiar întrebase Vica de tine.
– Ziua bună, Nelule! E, uite, m-au durut șalele și m-am mai hodinit. Oi trece zilele astea.
Sănătoși, voinici? Ai mai auzit și tu câte ceva, de careva?
– Da, mă, băiatule, văzui aseară pe Facebook o postare de-a Ioanei a lui Radu Dumitru. Avea o lumânare la poza de profil. Cică s-a dus și ta-su. Mi-am amintit de el, măi Ilie. Am revăzut chipul lui blând, bălai, în poză, la fie-sa. Noroc cu internetu’ asta de mai aflăm și noi ce se mai întâmplă prin sat! Era tot așa frumos. Îl vizitam pe vremuri, cu tușa Ioana. Țiu minte zona în care avea casa și căldura pe care o răspândea chipul lui. Îmi pare rău că s-a prăpădit și el. Era în vârstă, știu, dar tot m-a surprins vestea. Cică a avut o problemă la genunchi, a făcut o operație și în spital a făcut un infarct. I-a năucit pe toți evenimentul ăsta nefericit.
– Ciudat! Din pandemie, se întâmplă tot felul de lucruri. Ai auzit ce zicea Fane? Când s-o vaccinatără Sanda și Pătruț, până seara, să și dusără. Tu te-ai vaccinat, mă? Mai știi când nu am putut să intrăm în biserică de Paște și umbla popa Vasile prin sat cu lumina? Sau când respectau doctorii nu știu ce protocol și nu le mai dădură pilulele internaților pentru bolile dă care suferea fiecare? Știi că ai lui Buzatu au fost întrebați, după ce muri al bătrân, dacă vor să le dea nește bani și să îl declare de covid? Bă, lucruri necurate s-au întâmplat! Cum apăru ășta din spuma mării? Văzui un film pe net că fu un virus făcut să mai scape ăștia de noi, cică suntem prea mulți și tre’ să ne mai împuțineze. Văzuși emisiunile alea cu aia cărora li să dădea oxigen? Auzi? Mitică, atunci când avu boala asta împuțită, stătu în casă două săptămâni; și fiică-sa nu intra la el, îi lăsa mâncare în gard. Auzi, tu? Ce face frica din om! Desparte părinte ce copil. Iar Chivuța, de peste drum, nici nu se mai culcă cu barba-su de frică să nu ia boala. Cât p-aci s-o lase ăla. I-o luam eu dacă o lăsa el. Ha-ha!
– Da, mă! Cum să uit! Păi, mă vaccinai și eu, mă. Trei doze. Scăpai dă fi-miu? Și uite că nu avui nimic. Și eu am auzit tot felul de povești. Cine știe care o fi adevărul? Crezi tu că aștia chiar ne zic nouă ce se întâmplă? Am auzit că atunci când intrau în spital bolnavii, li se luau telefoanele și nu mai puteau vorbi p-acasă, ăi d-acasă ținea legătura doar cu personalul. Chivuța care și-a internat tatăl în 2021, nu știi ce a pățit? Nea Ion avea cancer de prostată, îl dusese pe picioare câțiva ani, i-au făcut ăia testul covid și a doua zi l-au declarat mort. Cum vine asta? Așa, tam-nisam?! Și nici nu i-au dat voie să îl înmormânteze creștinește. Ce nenorocire! Să îngăduie la înmormântare doar câțiva oameni și omul să fie îngropat într-un sac! Ce țară de creștini mai e și asta, mă? Încotro se îndreaptă lumea? Pe vremuri, oamenii erau foarte evlavioși și nu era atâta tulburare, cel puțin în satul nostru, măi Nelule.
Toți știam unii de alții, te duceai la vecin cu o plăcintă, cu o țuică, ceva, ne împrumutam unii de la altii; ba o cazma, ba o lopată, o mână dă mălai, stăteam seara pe la porți la taclale. Acu, nu mai iese nimeni. Văzuși?
– Pai, na! Ne-am modernizat! Toți suntem acum cu ochii în telefone! Găsim p-aci mediul necesar pentru ce ne interesează. Și eu mă trezesc ca o lighioană, cum pierd timpul p-acilea, ce crezi? Una, două, pă Tik-Tok. Să vezi și să nu crezi! Fel și fel de filmulețe. Aflai acolo de la unu, Bărbosu, să fac o mâncare de milioane.
– E bun și telefonul, neică, mai afli de mersul lumii.
– Afli o laie. Nu afli nimic. Crezi că ăia îți spun ție adevărul? D-aia o ducem noi așa, dă bine?
– E, hai, că mai îți clătești ochii pă colo, pă dincolo. Nu zisăși că îl urmăriși pă Bărbosu? Înainte ce vedeai? Plecai cu vitele la pășune, acu ai timp berechet, cine mai are vacă? Iei de la Lidl sau de la magazinu’ ăsta, lapte, iei ce vrea sufletul tău.
– Ha! Ha! Cine știe ce om mai mânca! Nici nu știm. Ia, când făcea buna o lipie, o tăvăleam prin zacăr și ou, era de o mie de ori mai gustoasă decât plaivasurile alea din vitrină.
– Crezi? Mie îmi plac, mă. Hai să luăm o cafea de la tonomat!
– Te-ai șmecherit? Da la aragaz ce are, dacă o facem?
– Luăm și noi una de aia cu rom. Hai mai repede, s-a pornit ploaia.
– Crezi tu că vremea asta nu e și ea făcută, mă?
– Cum, căpiași dă tot!?
– Păi, nu vezi cum e năclăit cerul mai mereu, cum de fiecare dată când tre să se adune ăștia prin București la vreo revoltă, trântește câte o răpăială? Alegerile alea crezi că fură drepte? Citiși o postare despre o mașinărie, Harp sau Harap, cum mama măsii i-o zice?
– Fugi, mă, că numai drăcovenii zici! Oi crede și tu că dispar și banii ăștia de hârtie cum îl aud pă fi-miu din București!
– Să vezi când ți-or bloca aștia pensia! Nici fântâni nu mai avem, barem să ne luăm apă curată de acolo! Unde să ne mutăm, mă?
– Ce îți faci atâtea griji? Văzuși că ne vaccinarăm amundoi și suntem bine. Ăștia bagă frica în noi de ne topim pă picioare dă griji. Cât crezi c-om mai trăi? Ne zice taica părintele o slujbă de ne curățăm dă toate păcatele. Ne-om duce direct în rai. Ha! Ha! Io, mai ales, că fusăi mai cuminte!
– Fugi d-acilea! Ia s-o întreb eu pe Leana a lu’ Chibrit cât de cuminte fusăși! Ea fu prima mea drăguță. Varsă tot, de o întreb.
– Ha! Ha! Io mai stau p-acilea. Îl aștept pe fi-miu, vine mâine din Italia. Nu mi-am văzut nepoții din mai. De când s-or mutatără, vin rar. Ce-or crede ei, că sunt câini cu covrigi în coadă pă acolo? Amira, a mică, nici nu vorbește bine românește.
– Ce nume e ăsta, mă?
– Unu ales de ei. Ce să le fac? Tineretul asta s-a luat după ăia pe unde merg ei. Măcar să fie ei sănătoși. Cică sunt bine. Sami e și el la o facultate, tot p-acolo. Când n-oi mai munci eu în ogradă, cine știe ce s-o alege de casă! Nu cred că se mai întorc ăștia acilea. Hai! Hai! Ne așteptă cafeaua aia. Vezi să apeși bine pă butonu ăla! Să aibă și zacăr.
– O fac ăștia muzeu. Tu nu vezi ce îți mai turuie gura aia, ca televizoru? Apăs. Cu rom, zisăși?
