acum vor ști tot
umblu zănatică pe un coridor de liceu
ochelarii stau să-mi cadă
ferestrele mari trepidează
sticla sună și se mai aud tocurile
cizmulițelor mele
dar cel mai tare se aude vocea bunicului meu
cum o înjură de mamă pe secretara-șefă
acum vor ști tot
îmi spun
calmă
până acum știau doar că nu sunt bună
la matematică. Dar acum vor ști tot
ʼacest adevăr biologicʼ, aud vocea profesoarei de română dintr-o sală pe lângă care trec
vorbește despre ʼIonʼ, cred
acest adevăr biologic
decretul din șaizeci și șase
și un bunic matern cuprins de furie
abuzând verbal secretara-șefă în cabinetul ei
vor ști
tot
radiografia unei emoții
ʼvernisajul expoziției...ʼ
cum?!
adela...?...
adela pictea...
femeia apucă speteaza canapelei
cu amândouă mâinile
se sprijină
mototolește ʼromânia literarăʼ
-ntre mâna ei și canapea își aude respirația
sacadată
i se descheie un nasture
de la bluza în tonuri de verde
adela...
își aminteste cum au copilărit împreună
cum stăteau pe străzi vecine
cum au fost patru ani colege de bancă
luam amândouă lecții de violoncel
o lăsam pe ea să fie mai bună
eu aveam matematica...
româna
limbile străine
latina
și la sport eram bună
ea era scutită
făcea gimnastică de recuperare...
daʼ de pictat...???...
de unde și până unde adela să picteze?!
irina era bună la desen
la madam șarlea
mihai...
el s-a și mutaʼ la liceuʼ tonitza...
adela...
acuma o cheamă solcanu, văd
senzația de vertij îi dispare
își îndreaptă spinarea
se apleacă și-și încheie nasturele bluzei
verzi
de-aia mi-a scris scrisoare
gospodărește
ca pe vremuri
ca să mă invite la vernisaj
treʼ să-mi cumpăr altă rochiță neagră
că m-am îngrășat
ce nu-mi spun eu nici mie,
dulcea mea colegă
eu merg cu tine la școală respectând tempoul tău
și îți car ghiozdanul dacă ești mahmură
dar să ne-nțelegem
eu sunt despina premianta clasei
și tu ești cazul panaitescu
eu te-ajut la teme la mate
toată duminica
te fac pânʼ la urmă tobă de analiză
ușurel
gospodărește
dar să ne-nțelegem, fată dragă
eu sunt despina, premianta clasei
iar tu rămâi cazul panaitescu
eu îi spun mamei tale la telefon
să nu își facă griji
că tu nu vei mai înghiti oxazepam cu pumnul
ca anul trecut
pentru că iar s-ar putea să te părăsească olteanu
nu, tu o să stai la mine
așa îi spun
și eu o să am grijă de tine
o să te-ascult
o să-ți șterg lacrimile
uite, ți-am cumpărat servețele bleu, multe
dar ține minte, eu sunt despina premianta clasei
iar tu atâta timp cât va exista acest liceu
în centrul bucureștiului
vei rămâne cazul panaitescu
doina de la kampen
un copil își caută mingea
pe o plajă pustie
și n-o găsește
după treizeci de ani
într-o statie de metrou
același copil într-un trup de adult
îmbrăcat în costum pantofi pardesiu
toate cernite
se va îndrepta docil
nu…
se va îndrepta…
dulce-compulsiv
spre un birou de avocatură
unde va căuta în continuare rotunjimea albă
desăvârșită
a mingii pierdute pe care
către sfârșitul programului
va fi fost o clipă la un pas s-o găsească
și va aștepta să plece toată lumea
va lovi masa cu pumnul
apoi va izbucni în plâns
voci
mama pronunța incorect ʼfrustareʼ și snob ʼfröidʼ
îmi găsise poezii prin ghiozdan
mi le citise fără consimțământul meu
și-mi identifica emoțiile din texte plină
de la tocurile de opt centimetri și până la ochelari
de dreptatea ei
tata mă amenința uneori că-mi ʼradeʼ o palmă
de-mi ʼsare toți dinții din gurăʼ
fata născută-n bucurești
cu diplomă de bacalaureat
(mi-a cumpărat cărți la greu)
și mecanicul venit de pe tăpșan
care nu mai mirosea a usturoi, ci a benzină
(și culmea e că-mi plăcea mirosul de benzină
când eram mititică) tata era cu mâncarea
aveam mâncare
cu toate că el mai frecventa și barul din cartier
când au divorțat am fugit la nași
nașii mei de botez nu auziseră de psihanaliză
în general, nu prea foloseau neologisme
nu-mi umblau prin genți
iar cel mai tragic lucru pe care puteai să-l auzi
de la ei
era ʼsăracî di tini, maimuțoʼ
dar este foarte interesant că mama
cu toate erorile ei de ortoepie corectate
și tata
cu toate dezacordurile lui eliminate
au rămas în dialogul meu cu mine
până azi
E altceva aici
ʼAi făcut un cur
cât ușa, nu ți-e rușine?!ʼ
ʼPăi, bunica,
dacă te-apucai să ragi două note,
zicea că gata, tu te faci cântăreață!ʼ
ʼUite, -așa aș bate-o; e isterică!ʼ
ʼHai, nu mai face moace de-astea,
după ce că ești vinovată!ʼ
ʼTelenovelele sânʼ slabe…ʼ
ʼMă, da-i toantă rău, tare!ʼ
ʼLipește-i tu o palmă peste față,
c-altfel îi lipesc io una de-a mea!ʼ
ʼEști penibilă…
jalnică…ʼ
Teodora nu aude voci
și nici nu are vecini
care să-i tulbure semiveghea
între ultimul snooze dat mobilului
și momentul ridicării din pat. Nu.
Teodora nu are vecini turbulenți
și nu aude voci. E altceva aici.
