livadă în amurg
clarități intense
așteptări
chei de cristal
fântâni respirabile
tot ce e important
ni se întâmplă
lângă clopotul prunc
al unei mici coline
unde pomii au voie
cu fructe
însemn
în acea noapte primeam lumină
ca pe un credit
de la fluturi
cocleala flăcării rugină
agni arhitectură a dansului
în luminișul din junglă
ținând un timp frunzișurile rapace
la distanță
nu am uitat aceasta nici când
lepădând carantine
coboram în tăcere spre văi ospitaliere și
line ca-n prăvălii mărginașe
vitrine pentru bocancii ploii
ori
în fine un iluminat stradal medieval
în o conurbație cu ferestre lucitoare și moi
în nări cu miresme amare de puste
și-n suflet cu pace purtam pe umăr cadrul
unei uși înalte înguste nevăzute de voi
tăiată din trunchiul acelor frunzișuri
bestiale rapace
gândind că aș duce
din mirări și azur întocmită o cruce
bizar surâzând ca un cioban solitar
coborând agale spre o turmă de oi
spre orașul marin cu ferestrele moi
temeri
există un destin de protecție
dimineața ca balustradă
un discurs despre grație
urcând coastele descărnate ale scării
muntele cu zăpezi
nu se negociază cu Dumnezeu
când ne trezim ni se pare
că luna se topește de oboseală
n-are nevoie de ochelari
totuși
roua s-ar putea sparge
