de ce m-am dus să dansez
dacă te-ar vedea,
oricine
ar înțelege de ce m-am dus
să dansez lângă tine sperând
că vei deschide
când melodia ar înceta
ochii și te-ar uimi pe viață
făptura mea de bemoli în expansiune
m-ai întreba (dar ți-aș astupa repede cu fructe
necoapte gura) cum de până acum
te-am lăsat de unul singur neștiind tu iubitul meu
că nimic nu e mai folositor agriculturii
decât să continui să dansezi cu ochii închiși
dacă te-ar vedea oricine ar înțelege însă nu
va putea pentru că n-am învățat încă
nu vreau să știu melodia
tiroidă
am venit ață la tine cu mâinile ridicate antene
să prind în păsări posturi străine
am venit drept
clătinându-mă pe picioare
marșuri de nuntă trepidau în genunchiul meu drept
în celălalt bocete de înmormântare
n-am întrebat câte etaje are drăcia asta
și la ce ditamai nodul când fac șpagat
de sfoară am legat coada zmeului
i-am zis
zboară și de gât o piatră de moară
ascunse fructele se coc mai târziu și mâna
înțepenește în inocență
sub legea epuizării dacă te apropii
de capăt ești îndrumat către pavilionul
de vânătoare scapă trofeul expus chiar la intrare
între două pistoale cu apă
alegere
Întind mâinile să-l apuc se lasă pe spate
cade prin oarba fereastră
De ce mi-oi fi pus rochia albă oare nu știu
că dragostea e un șantier în lucru
Iubitul meu poartă casca sub care toate nenorocirile
se află în siguranță
Stau într-o stație aștept să mă fac
frumoasă ca să pot deosebi autobuzele care trec
de călărie sau de tracțiune
De oprit nu oprește niciunul așadar orice loc de fumat devine
o stație. Autobuzul un mit convenabil pentru cele
care din nerăbdare se aruncă în fața primului
ca să-i bandajeze viteza
Nu cred să fie și cazul meu
sunt prevăzătoare și lașă
ca timpul ce-și târăște herniile galbene
strunind dintr-o telecomandă herghelii de
autobuze ce nu opresc niciodată
mașina de trăit în prezent
uit
totul se șterge cum un zeu de grăsime la gură
doamnelor domnilor vreau să facem cu toții
un efort de imaginație efort
nu exercițiu – acela este pentru politică
ziceam să ne încordăm imaginația și să
inventăm naibii odată
mașina de trăit în prezent
ni s-a luat de călătoriile în trecut și de
duioșiile insalubre ale unui viitor bazat pe cosmogonii de vacanță
vrem ceva neasemuit cu care să rulăm sigur clipa
de unică folosință nu să ne trezim în vreo groapă
prăvăliți de-a berbeleacul în timp
cele mai revoltătoare versuri se scriu
în semitrezie
dimineața când lumile de dincolo
se ating cu cele de dincoace pe oasele iliace
full of text
în țara lui iarbă răsare se poartă
în draci tocuri înalte cu călcâi întărit
fir cu om nu se vede umblă pe vârfuri ahile
în iarbă mama dă să mă scalde
mă scapă în ultima clipă
însă ahile-nțelege capul mi-l prinde
stau într-un cal alb
full of text
la porțile tristei imagini
învingătorul va pierde
