Eligia narrative 0.1
Așa începuse povestea Daniela cu mocasini de argint
cu a fost o dată o fată ca niciodată care iubea mușcatele
din pridvorul casei
cum eu îți iubeam zâmbetul și lumina lui cum o aducea
peste dalba de pribeag ființă a mea
dar te întristai câteodată, zicându-mi, Andră, că nu-ți sunt
aici
tu nu ești aici îmi spuneai
dar eu imediat îi spuneam vântului să-ți mângâie părul
și-apoi râdeai fericită din nou
povesteam despre lucruri nemaivăzute cum e viteza
gândului și atâtea alte coroane
apoi ne furișam sufletele-n seară așteptam pe rând
luna în geam cu bătăi să răsară râdeam și râdeam
așa știam noi cum ne știam râsul tău strălucitor aduce
mereu o lună cu care să batem culoarea mușcatelor
în geam
te-am căutat pe leagăn unde obișnuiam să-mi culc
gândurile în palmele tale căuș adunate în poală
în grădină unde dimineața se spărsese-ntre cele din
urmă cuvinte de poteci de faianță
pe norii cerului forturi de șampanie împotriva urii
în leagănul gol care suspina a nesomn am rămas să mușc
dintr-o mușcată dintr-o tulpină amară
apoi din nou luna fără de râsul tău strălucitor
o amenințare tăcută bătută în geam cum mă priveam
în dreptul inimii
m-am așezat lipsa gândurilor a luat loc pe un scaun
la masă în fața mea plusez la sec părea să zică
ce zici părea să zică , dar ne priveam doi tori bătrâni
de șah, doi padișahi
și lumina dimineții din nou pe chipul ferestrei ca și cum
noi nici nu ne-am fi întâmplat
și am întrebat: soarele inimii mele unde ești după vârful
acela ciudat de înalt unde te duci
ea mi-a răspuns I 'll circle you back
Un Glob strălucitor narrative 0.2
am să îi spun lui Gringo că nu e așa cu Dorian Gray
am să îl întreb: știi cum se strecoară noaptea ca o tarantulă pe sub cămașă,
cum se-nghesuie inima-n buzunare de catifea caldă
te trezești,
dai să te îmbraci și vezi că îți intră blugii pe mână până la umăr,
dar tricoul cu mâneci lungi e strâmt pe picioare o lași baltă somnului
ca pe o zăpadă de curând ninsă pe miei și mai trece
un glob strălucitor cu viteză prin dreptul ferestrei
peste umărul tău stâng năruit
dai să te trezești hotărât că îi vei spune lui Gringo: vom înghesui noaptea
în mașina de spălat drumurile dis de dimineață, Gringo. el îți va spune:
Senor te smulgi din aerul care te-ntinde ca pe-un lipici prin dimineață
geaca pe dos. ești în șlapi la ușa liftului, dar ușa liftului e în spate tu la parter.
ceva e în neregulă îți spui tâmp. în care timp un glob strălucitor mai trece pe
sub umărul tău năruit, mâna îți este portieră. în oglinda retrovizoare eul tău
o portocală care se simte descojită de amintiri și cum doare asta
inima e la orizontală aliniată cu brațul stâng spre perna ca o prora
la auzul mării sari din pat nu mai contează ce. te împotrivești oricărei
iluzii de fashion. afară te uiți la tine cu un ochi atent ești ok, dar nu te bazezi
pe asta.
nori cu alb cu negru lunguieți pe orizontala care se duce-n adâncime deodată
cu strada și trotuarele sunt mov, frigul e o bagatelă. la toată strălucirea
cerul e albastru metalizat azur. e de-un februarie ieftin pus pe brazde
se înghesuie consoane vorbele cad măzăriche la ieșirea de pe buze cum glider-ii,
muchiile ascuțite ale zborului în picaj iute, unul după altul. cerul e de februarie
parcă ai mai zis asta sau ai auzit-o șoptită undeva. și ni se aude de la cinci
kilometri. un glob trece dinspre M Saligny spre M Dristor 2.
dai a neîncredere din cap, cobori în gura larg deschisă a Dristorului
plină de paltoane care flutură aripi
pe oamenii cu privirile în pământ și servietele frână în mână
hotărât îi vei spune cetățeanului: știi? cum împingi noaptea-n lift.
mâna pe gură și-i strigi: șșșt, dar numai ție ți se pare că strigi.
îți izbești pubisul de-al ei un orgasm supra-lunar
de sub ochi i se vede dunga albastră de fard care-i aprinde
ochii și obrazul pleoapei alb îi face verde paris
și mai verzi și frunzele teilor tremură când deschizi ochii și iubești
infinit puternic infinit dens
încet condens.
de pe inimă se lărgește încălzit un spațiu între coaste imens
simți inima cum îți bate ca-n palmă fiori cum alunecă pe
țesutul ei neted și-o taie lacrimi, lacrimi bucuria ne-o sfâșie
un banc de păstrăvi speriați, schije dintr-o grenadă de AG-7
apoi un glob strălucitor pe lângă ferestrele sudice ale
umărului tău stâng.
