Carmen se ridică din pat obosită. Dormise, dar sufletul ei nu mai avea energie și se simțea de parcă s-ar fi întors dintr-o bătălie proastă, în care lăncile erau mișto-uri de doi lei și adversarii niște mafioți retardați care nu vedeau nimic în fața ochilor decât să mătrășească pe oricine le stătea în cale. Era constipată de nervi și epuizare și singurul lucru care o motiva era mirosul de cafea de pe tejgheaua din bucătărie.
„Ah! Fata!” Avea o fată slabă pe care încercase să o crească cât mai moral posibil și să o învețe drumul cel drept, dar nu să fie fraieră, ci bătăioasă. Să le dea replica, numai că nu îi ieșise. Era o legătură între ele două, dar în care nu încăpuse niciodată diplomația. Copilulul ei era „ce-i în gușă, și-n căpușă” și nu ierta pe nimeni, nici chiar pe mă-sa. Uneori simțea că a crescut un trol care nu înțelegea ce naiba era aia vorbă bună și grație. Cu toate că era înnebunită de rochițe și fuste roz, ceea ce iarăși o enerva, considerând-o culmea prostului gust. Văzu ușa întredeschisă la camera ei si o strigă cu un „bună dimineața” bătând ușor, să nu o sperie. Poate mai dormea un pic. Auzi un „da, ʼneața” dinăuntru și un intră. „Ce facem azi?” întrebă ea, dar vorbele i se opriră în gât când o văzu pe copila de opt ani îmbăcată în cea mai decoltată rochie a ei, cu ochii umbriți de fard negru și buzele roșii, făcute cu carioca, pentru că în casa aia nu exista ruj roșu „de curve” cum îi spunea copila. „Ce... ce?!” Auzi o voce slabă, înainte să își înghită orice sunet i-ar fi ieșit din gât. „Mama, dacă tu nu o să mai ai serviciu, o să fie nevoie să ne culcăm cu bărbați, pe bani. Așa că ar fi bine să mă pregătesc de acum, să nu am un șoc când o să fiu mai mare, nu-i așa?”
Carmen rămăsese blocată. Nici nu se punea problema de așa ceva. Gasea ea ceva de făcut, era dispusă până și la meditații sau traduceri, sau orice altceva. Doamne! Îi vâjâia capul! Se apropie încet de copilă, o strânse în brațe cât putu de tare. Avea de ales să vorbească și să izbucnească în plâns sau, pur și simplu, să tacă. „De unde ți-a venit ideea asta? Cine ți-a spus că rămân fără serviciu? Ce?”, silabisi ea până la urmă. „Știi, colegul ăla al meu care e fiul directorului? El mi-a spus că l-a auzit pe tatăl lui spunând că abia așteaptă să scape de curva aia de la gestionare și să o vadă în stradă și pe ea și pe fii-sa și atunci băieții mi-au spus că se fac bani frumoși din culcat cu bărbați și dacă eu fac asta nu o să fii nevoită să mai muncești și să fii dată afară sau să aștepți salariul luni de zile. Și n-o să ne pierdem casa...”.
„Nu, draga mea. Oamenii mari au uneori un mod urât de a se exprima, dar tu să nu îi crezi. Nu lua totul așa cum sună. Într-adevăr, este posibil sa îmi schimb serviciul, dar nu așa, iar tu poți să mă ajuți dacă te ocupi de învățat și lecții. Uite, am să îți explic în detaliu. Dar pentru liniștea ta, nu o să facem asta nici una dintre noi. Acum ne spălăm de carioci și creioane negre și ne îmbrcăm cu ce ne place nouă cel mai mult și mergem în oraș.” „Dar, mama, nu te duci la muncă?” „Nu. Azi nu. Azi stăm amândouă și îți explic că există niște legi și chiar dacă sunt dată afară, o să avem un venit. Iar noi amândouă știm să ne descurcăm mai bine decât ne sugerează băieții din clasa ta, da?”.
Copilul se ridică parcă rușinat de dungile de cariocă de pe buze. „Mama, te superi dacă îți mai spun ceva?” „Ce, draga mea?” „Mama, i-am bătut până m-au dus la directorul școlii. I-am bătut pe toți, mama! Nu m-am putut abține!”, izbucni ea, într-un urlet de descărcare a nervilor. Carmen o prinse în brațe și izbucni și ea, dar într-un râs isteric. „Bine, draga mea, așa te vreau, fata mea, așa te vreau, măăăă!”
