Între mine și tine nu e așa o mare distanță
Între mine și tine sunt câteva oceane de visuri
vreo două, trei cuvinte de rămas bun
o zi agățată în cui de o viață sau o viață agățată
în cui de o zi un timp ce curge în sens invers acelor de ceasornic
un continent de suspine și o pasăre, pe limba ei piere, dar cântă până la final
Între mine și tine nu e așa o mare distanță
Când ne-am plimbat ținându-ne de mână
timpul n-a mai știut de el
încât a orbit
până i-am dezlegat de la ochi visul
și a început să numere din nou secundele
de pe chipurile noastre
Muritorul de rând
Îmi spuneai Vezi tu, departe, departe, când vom privi cerul, atunci, în ultima secundă, atunci, departe, departe, în zorii zilei
Pe Marte
vino, iubite, cu ochii tăi verzi mă dezleagă
și mă ascunde de tot, de toate, de o lume întreagă
Să mai cădem o dată din Rai, păcatul, păcatul iubite mi-l dai
nevinovată iubire, pe brațele mele, se naște, trăiește și moare, azi e un om mare, fără durere sau remușcare păcatul din Rai , o oră, o viață, o clipă mai stai
Și te-am privit cum plângeai, eu muritorul de rând,
Eu, te mințeam, pe vârful cuvintelor țărână târând și căzut în genunchi – să mă crezi Prometeu – m am jucat cu focul de paie, pe umărul meu,
tot mai greu
Prometeu
S-a întâmplat să apar prea târziu, prea curând
Eu, numai eu, te-am iubit, îți spun pe cuvânt,
numai eu
muritorul de rând .
Stand by
Aș dezbrăca tristețea de toate zilele în care
fiind față în față n-am îndrăznit să-i spun nimic
am preferat doar un oftat, în locul unui cuvânt conviețuind cu ea nelegitim
Am refuzat să o recunosc preferând stand by-ul timpului în care îmi ghicea în palmă un vis neîmplinit
Aș dezbrăca tristețea de toată garderoba ei fistichie
mi-e teamă însă ca nu cumva, amăgind-o cu o vorbă bună, să nu se îndrăgostească iremediabil
de mine
așa că preferăm amândoi să ne prefacem că nu ne cunoaștem, că nu ne-am văzut niciodată
și să ne pândim pe gaura cheii
fără să ne spunem pe nume
5. Pe gaura cheii
M-a locuit, m-a locuit o mirare, apoi multe întrebări, puncte grăbite
Lasă-l să zboare! Spuse o voce
Și anotimpuri da, anotimpuri, ieșite în lume cu capul în soare
mai târziu bănci proaspăt vopsite
de lună, de așteptarea ta, de o furtună, de fulger
m-au locuit, da, droburi de sare
Haide, tu suflete, fă pasul cel mare!
Apoi s-au năruit zgârie norii peste întâmplare
noi ne-am rotit într-un timp fără ceas
căutând, căutând o vestă de salvare
Pentru Raiul, da, Raiul ce-a mai rămas
Vino, hai vino, striga în gura mare
o voce de înger, de zână, mă ademenea
pe gaura cheii: O zi
uite o zi cu două picioare!
Haide s-o prindem cu palmele tale, în zare, iubito, – i-am spus – în zare cu mâinile, mâinile tale
Pierdut-am în luptă mai mulți camarazi
Mai sap cu o floare, o groapă;
Adună, împarte și-apoi să mă scazi
Iubito, se-nchide o pleoapă.
Oglinzi plutitoare
Dovada că ne-am cunoscut nu se păstrează nicăieri
nici pe stâlpii de electricitate sau pe băncile scrijelite de timp
nici în vreo halbă de bere sau în vreun bilet de tren.
Nimic nu poate dovedi că am existat doar privirile lacrimile zâmbetele pe care le-am ascuns până ce au intrat în pământ. Poate dacă voi săpa în pământ o viață întreagă, poate, poate zic! doar atunci când voi da de apă
privirile lacrimile zâmbetele mă vor recunoaște
în oglinda plutitoare și își vor aduce aminte
de mine
de tine de noi
