Poezii
Între mine și tine nu e așa o mare distanță
Între mine și tine sunt câteva oceane de visuri
vreo două, trei cuvinte de rămas bun
o zi agățată în cui de o viață sau o viață agățată
în cui de o zi un timp ce curge în sens invers acelor de ceasornic
un continent de suspine și o pasăre, pe limba ei piere, dar cântă până la final
Între mine și tine nu e așa o mare distanță
Când ne-am plimbat ținându-ne de mână
timpul n-a mai știut de el
încât a orbit
până i-am dezlegat de la ochi visul
și a început să numere din nou secundele
de pe chipurile noastre