De fiecare dată când se întâlnea cu mătușa ei, Ana avea impresia că se întoarce în timp. Undeva, prin anii 80, pe vremea comunismului triumfător. Natașa nu era o mătușă de modă veche. Rămăsese însă cu amprenta acelei epoci, când doamnele păreau erau egale cu bărbații. Ieșea din scara blocului îmbrăcată lejer, în pantalonii ei negri, strâmți în talie și largi în partea de jos, iar moda care se tot schimba, cu reveniri spectaculoase, o avantaja. Era o femeie subțirică, cu manichiură impecabilă, cu vocea gravă.
Martin o saluta nonșalant, apoi se retrăgea în dormitorul modest pe care îl închiriase de la Natașa pe bani puțini. Atunci când Ana, colega lui de grupă, îi facilitase închirierea, nu o putuse refuza, deși, atmosfera bătrânească nu îl încântase deloc. Nici biblioteca vastă, care trona ca o femeie trupeșă în camera principală; dar ajungea repede cu metroul la Universitate și s-a bucurat că Natașa era mai tot timpul plecată. Parcul de peste drum îi dădea posibilitatea să alerge câteva ture la prima oară, iar din bănuții economisiți cu chiria își cumpărase un televizor plat, imens, pe care, cu acordul femeii, îl montase în bucătărie. De altfel, Natașa (așa conveniseră să i se adreseze) nici nu prea intra în bucătărie. Pe măsură ce înaintase în vârstă, se detașase de orice preocupare casnică. Martin nu era pretențios la mâncare și învățase să își prepare singur câteva feluri de mâncare, după rețete luate de pe net sau uitându-se la emisiuni culinare. Așadar, era mulțumit că se putea desfășura după voia lui în apartamentul micuț și nu își mai pierdea timpul cu diverse mărunțișuri.
Martin lucrase într-un lanț hotelier vreo cinci ani și încă vreo zece ca agent imobiliar. Totuși, nu căpătase acea dexteritate pe care o au comercianții. Se lăsa dus de val, era impresionat de orice turistă și nu reușea să vândă casele la un preț onorabil. Cu banii moșteniți după moartea mamei, reușise să își cumpere câteva costume de haine, ca să își impresioneze fosta iubită; dar acum era timpul marilor realizări; la vârsta de 40 de ani, urma cursurile Facultății de Jurnalism; nu din vocație, ci din ambiția de a avea o diplomă.
Natașa avea nevoie de puțin, banii nu erau o problemă pentru ea. Trăia pendulând parțial între trecut și prezent. Singurătatea ultimilor zece ani o rosese și părea că își impută pudoarea unei vieți calme. Fostul soț, de care se despărțise acum două decenii, își refăcuse viața alături de sora medicală care îl îngrijea și căreia îi lăsase tot ceea ce obținuse la partaj. Copii nu avea și nici regretul de a nu-i fi avut, doar un cerc de prietene pasionate de plimbări.
Atunci când i-a fost prezentat Martin, pentru a ocupa camera modestă din apartamentul proprietate personală, Natașa s-a mulțumit cu o sumă modică, fără să îi pese prea mult nu va acoperi cheltuielile cu întreținerea din acei bani; s a bucurat însă că va putea pleca liniștită încolo și încoace, știind că are un om de încredere în casă. Nu i-a păsat de ochii iscoditori ai vecinilor, nici de larma făcută de nepoții care se simțeau ca niște intruși de când Martin ocupase locul pe care, oricum, nu îl prea frecventau. Până la 65 de ani, viața ei, gândurile ei fuseseră canalizate doar spre trecut. Brusc, viața ei se schimbase. Încet-încet, Martin a fost asimilat de toată lumea, iar Natașa s a adaptat repede noilor tendințe din viața ei.
Se trezea, înainte ca Martin să plece la alergarea din parc și găsea mereu câte o oportunitate de a pleca în oraș atunci când nu călătorea prin țară. Apartamentul rămânea pe loc, cu Martin în el, iar Natașa umbla destinsă cu pantalonii cambrați pe talie, pe la diverse activități, unde bifa o prezență. Uimitor a fost când s-a atașat de clubul de dansatori din oraș.
Era cea mai în vârstă și, totuși, cea mai tonică prezență. Recupera cu obrăznicie alinturile tinereții, dansând cu fiecare partener, fumând și râzând până la epuizare. Până într-o zi când Martin, aflat în vacanța dintre semestre, s-a hotărât să o însoțească. În seara aceea lipseau mulți bărbați și dintre femeile venite la curs, Natașa nu era cea mai lipsită de talent. Dimpotrivă! Parcă ar fi trăit dintotdeauna prin sălile de dans, așa de poznașă și de uimitoare era. În oglinzile uriașe ale sălii de dans nu se reflecta femeia divorțată de peste două decenii, modestă și caldă, ci o femeie de o singurătate triumfătoare, o femeie pe care o puteai învârti la nesfârșit, iar ea continua să râdă și să își salte pantofii. Nu părea că ar atinge podeaua și se lăsa condusă, oarecum ca într-un joc frivol. Martin era greoi, lipsit de pasiunea dansului, cu care nu interacționase prea mult, însă avea siguranța că este acolo unde se aștepta să fie. Uitase pașii (dacă îi știuse vreodată).
Întorși acasă, se simțiră deodată stângaci. Incapabili să continue atmosfera dintre ei, de la clubul de dans, dar nici să se așeze cât mai departe unul de altul, în aceleași convenții imature de până atunci. Se intersectau prin casă, mirosul de petunii al rochiilor și brățările înșirate prin cameră mai aminteau de prezența ei în casă, iar acel parfum de bărbat în plină maturitate, capabil să își conducă destinul singur, persista peste tot. Era prima dată când se simțeau neîmpliniți și stingheri în comunicare./p>
De multe ori, pe casa scării, în acel întuneric difuz, se ciocneau jenați. Martin, venit de la cursuri, Natașa plecând discret. Viitorul părea cert, cu plimbările ei nesfârșite și costisitoare, cu întoarcerile lui târzii și netaxate. Parcă nu se închiseseră bine ușile metroului și fiecare si-ar fi dorit să coboare preț de câteva secunde. Nostalgia umezea pereții albi și, imuni la orice atac de panică, își strecurau umbrele sub cearșafuri.
Ana nu mai trecuse pe la ei de atunci, de la început, când îl adusese pe Martin să vadă camera pentru închiriat, dar când s-a hotărât să își viziteze mătușa și fostul coleg, a observat ciudata potrivire. Când Martin tăcea, Natașa deschidea fereastrele, când Natașa căuta prin bibliotecă, Martin îndoia paginile revistei sportive.
În spatele ei, ușa proaspăt schimbată s-a închis fără un singur zgomot, iar Ana s-a trezit pe casa scării cu sentimentul că cei doi nu mai erau străini. A surâs, în timp ce cobora treptele. Un surâs lipsit de emoții.
