Străini în casa scării

(fragment de roman)

De fiecare dată când se întâlnea cu mătușa ei, Ana avea impresia că se întoarce în timp. Undeva, prin anii 80, pe vremea comunismului triumfător. Natașa nu era o mătușă de modă veche. Rămăsese însă cu amprenta acelei epoci, când doamnele păreau erau egale cu bărbații. Ieșea din scara blocului îmbrăcată lejer, în pantalonii ei negri, strâmți în talie și largi în partea de jos, iar moda care se tot schimba, cu reveniri spectaculoase, o avantaja. Era o femeie subțirică, cu manichiură impecabilă, cu vocea gravă.

Martin o saluta nonșalant, apoi se retrăgea în dormitorul modest pe care îl închiriase de la Natașa pe bani puțini. Atunci când Ana, colega lui de grupă, îi facilitase închirierea, nu o putuse refuza, deși, atmosfera bătrânească nu îl încântase deloc. Nici biblioteca vastă, care trona ca o femeie trupeșă în camera principală; dar ajungea repede cu metroul la Universitate și s-a bucurat că Natașa era mai tot timpul plecată. Parcul de peste drum îi dădea posibilitatea să alerge câteva ture la prima oară, iar din bănuții economisiți cu chiria își cumpărase un televizor plat, imens, pe care, cu acordul femeii, îl montase în bucătărie. De altfel, Natașa (așa conveniseră să i se adreseze) nici nu prea intra în bucătărie. Pe măsură ce înaintase în vârstă, se detașase de orice preocupare casnică. Martin nu era pretențios la mâncare și învățase să își prepare singur câteva feluri de mâncare, după rețete luate de pe net sau uitându-se la emisiuni culinare. Așadar, era mulțumit că se putea desfășura după voia lui în apartamentul micuț și nu își mai pierdea timpul cu diverse mărunțișuri.