Himera lunii
lui Nino
iar îmi sparg capul de lună, știu
nu mă ajuta, prea bunule, lasă-mă așa
emoticonul Inimă bandajată
trece
suntem doar ce ne imaginăm
ai spus
hai să boscorodim fiecare pe limba lui
existențialistă, suprarealistă sau conceptuală
orice etichetă am avea nu ne pasă
oricum cântăm pe mai multe voci, Nino,
legați la ochi cu un vis nevisat neumblat
închiși sub basma
și orbi râdem
timpul curge de-a-ndoaselea
voi găsi o scară în josul din sus până la tine
iar tu nu mă vei recunoaște
și aici de fapt am vrut noi să ajungem
la versul care deodată este el însuși
detectoriștii de metale mai vin uneori
să dezgroape vocea aceea atât e bătrână
când liniștea ascute insomnia
ca pe sabia fără greș a unui samurai
când pe deasupra orașului trece încet
un pat de spital
Nino, nu văd nimic, știu că este luna
scoasă din minți
că o umplu de sânge
în cădere când urc
tu nu știi că sunt eu, nu mă recunoști
dar aici am vrut noi să ajungem
