Proiecte Blog Caietele NORR Hub Cultural Despre noi Susțineți-ne!

Pariuri

Gabi Gabrinov

Telefonul îi zbârnâi în buzunar. Își petrecu limba peste dinți, simțindu-i zgrunțuroși și încărcați, de parcă mâncase săpun. Își aruncă ochii în ecran și văzu că primise un mesaj de la Manu, care-l chema pe scări. Tocmai bine, își zise. Taică-su îi lăsase un bilet și bani sus pe frigider, să-i pună și lui câteva meciuri, când ieșea afară. În drum spre baie, pe la jumătatea holului, lumina care se prelingea de sub ușa camerei soră-sii îl făcu să înțepenească. Aceeași străfulgerare galben-portocalie îl orbise și cu câteva seri în urmă, în apartamentul Mădălinei, când se adunaseră cu toții la o băută înainte de Crăciun, și-o văzuse pe Dana țâșnind dintr-o cameră, răvășită și roșie la față, năvălind pe scări. În urma ei, rămăsese Tudor, cu un rânjet triumfător pe față. Îl apucase de guler fără să clipească. Zi, mă, ce i-ai făcut! Ce i-ai făcut? Propriile urlete îi zguduiră din nou timpanele și își simți esofagul amenințat de o greață aridă. Ar fi trebuit să-i dea un pumn, să-l joace în picioare, să-l pună la respect, dar se băgaseră Cristi și Manu, îl prinseseră de mâini și-l ținuseră. Nu se smucise destul ori, cel puțin, în clipele acelea, nu crezuse că trebuia s-o facă. Tudor doar rânjise și își ridicase mâinile în semn de predare. Nu i-am făcut, frate, nimic, ne-am hârjonit și noi puțin. O prinsese din urmă la colțul străzii, dar Dana plângea cu sughițuri și mergea chircită, cu brațele încrucișate la piept, iar lui i se atrofiaseră brusc corzile vocale.

De atunci, nu mai ieșise din cameră. Victor bătuse la ușă de zeci de ori, o rugase să-i spună ce se întâmplase, dar de dincolo de lemnul ușii răzbătea doar o tăcere îngrijorătoare. Avu intenția să bată din nou, dar cu ce folos? Știa că n-avea să-i deschidă. Știuse de multă vreme că-i plăcea de Tudor și o avertizase să nu umble după el. Băieții de a doișpea n-aveau niciodată gânduri serioase cu boboacele de a noua.

Intră în baie și se spălă pe dinți cu furie, pentru că nu se putea descărca altfel, răzbunându-se pe gingiile care începură să sângereze. Abia când scuipă spuma roșie își dădu seama că nu era niciun fir de păr în chiuvetă. Dana lăsa mereu chiuveta plină de păr după ce se pieptăna, iar el strângea mereu după ea. Avea un păr așa de frumos, dar și-l ținea în două cozi împletite, ca o fraieră, în loc să-l lase liber, pe spate, ca alte fete de la liceu. Își clăti gura și se șterse repede pe față și pe mâini, fără să se uite în oglindă. Se încălță, își aruncă în spinare geaca de fâș, apoi ieși în frigul tăios de decembrie. Din ninsoarea căzută în noaptea de Crăciun, tulbure și furioasă, rămăsese doar o mocirlă unsuroasă care îmbrăca trotuarele. Sări pe trecere fără să se asigure, o mașină frână brusc, roțile alunecară, spatele mașinii patină și se opinti. Îl trecură toate transpirațiile, fiindcă din spate venea un tir care n-avea timp să frâneze. Se aruncă pe trotuar din fugă, cu mâinile în buzunare, surd la înjurăturile care năvăleau pe geamul deschis al șoferului.

– Rasa mă-tii de copil, mă bagi la bulău...

Fără să se uite în urmă, se aruncă în gangul dintre blocuri, ocoli colțul lângă care se odihnea un sac cu gunoi înghețat, se strecură printre tufele chircite și ajunse în fața treptelor ciobite, stropite cu vopsea, ale clădirii abandonate de lângă blocul 2. Pe trepte stătea Manu, cu fața ascunsă sub gluga largă a hanoracului de bazar, fumând o țigară.

– Ce zici, mă? l-a luat tare Victor.

– Hai fă-te-ncoa’, stai jos.

– Nu stau, mă duc să-i pun lu’ tata niște bilete. Zi, ce-ai pățit?

– Bă, tu știi ce i-a făcut Tudor lu’ sor’-ta?

Victor oftă, umerii îi căzură și i se păru dintr-odată că geaca îl strânge. Aerul rece îi rașcheta pielea obrajilor. Își ridică ochii spre clădirea abandonată. Toți copiii de la blocuri știau ce se întâmplase acolo. Mai demult, când era el mic și soră-sa nici nu era născută, când încă nu intrase la școală, părinții lui veniseră într-o seară de la muncă teribil de speriați, încuiaseră de două ori — ca niciodată — ușa apartamentului lor de la parter, se refugiaseră în bucătărie și începuseră să discute aprins. Pe-afară bântuiau luminile albastre ale sirenelor ambulanței și poliției, ca niște dureri pulsatile care-ți fulgeră țeasta. Era zarvă în cartier, oamenii ieșiseră în fața blocului, în dreptul scării sau pe geam, femei cu capoate groase, flaușate, se zgâiau de pe toate trotuarele, cu mâinile petrecute peste piepturile generoase de parc-ar fi încercat să se apere; bărbații mărșăluiau nervos, întrebau în stânga și-n dreapta, trăgeau din țigări până-și ardeau degetele, iar copiii rămăseseră înăuntru, privind furiș de după perdele. Toată lumea îl știa pe Cartof, bețivanul cu fața împurpurată și buhăită — de unde i se trăgea și porecla —, mersul șontâcăit și limba înnodată, care cerea câte un leu de la fiecare, până strângea de-o bere la doi litri și care prefera să mănânce pâine goală sau să caute resturi prin tomberoane, numai ca să-i rămână bani și de țigări. Însă nimeni nu se gândise că ar fi fost în stare să violeze și să omoare cu mâinile goale o fetișcană de doișpe ani, fata unor vecini din cartier, oameni cumsecade, muncitori la fabrică, îngropați în datorii și striviți de greutăți. În seara aceea, Victor nu îndrăznise nici măcar să se uite pe geam, oricum n-ar fi văzut ce se întâmpla dincolo de fațada blocului 2, dincolo de stradă, dincolo de puterea lui de înțelegere. Dar îi auzise pe ai lui vorbind. Aflase, în timp, că mama fetei înnebunise de-a binelea, o luase pe cărări și, de-atunci, toată lumea se ferea de ea când o întâlnea prin cartier, în special când ducea gunoiul sau când intra la Astor ca să-și ia țigări la bucată. De multe ori se certa cu vânzătoarea fiindcă n-avea destui bani, iar ea nu mai voia să-i dea pe datorie, fiindcă și-așa, familia lor avea destule pagini umplute pe caiet și fuseseră iertați în repetate rânduri; vecinii îi ajutaseră destul, se făcuse chetă, le dăduseră de milă, de silă, dar nu se putea la nesfârșit, chiar dacă durerea nu se sfârșea vreodată, chiar dacă hăul se adâncea și-i înghițea pe nenorociți.

Victor trase o flegmă în mocirlă și urcă scările, se așeză lângă Manu și luă o țigară din pachetul întins.

– Nu știu, frate, că nu vrea să spună. Nu iese din cameră.

– Ascultă la mine ce zic, că e groasă. Tre’ să-l înghesuim p-ăsta, că prea și-a luat-o în cap. Mi-a zis cineva că a pus pariu cu niște proști de la a doișpea c-o dezvirginează pe soră-ta, că i-a picat lui pata pe ea.

Manu apucă mucul țigării între degete și-l azvârli cu un bobârnac direct într-o băltoacă. Victor îl ascultă livid, cu pumnii strânși în buzunare, mototolind și mai tare bancnotele și foaia pe care taică-su scrisese meciurile, cu țigara fumegând în colțul gurii. Îl știau pe Tudor din școala generală. Era unul dintre puștii cu bani, avea mereu țoale noi și telefon cu clapetă, pe care punea Akon și Eminem în pauze, când ieșeau pe holuri și se tăvăleau pe jos încercând să imite niște mișcări complicate de break dance. Venea la școală în blugi lălâi, cu turul lăsat, lanțuri de aur la gât și șepci cu Yankees, pe care le purta întoarse, că așa văzuse el la 50 Cent. Victor habar n-avea ce ar fi putut vedea la soră-sa, Dana era o fată obișnuită, scundă și timidă, care se îmbrăca mereu cu haine căpătate ori de la verișoare, ori de la fetele mai mari din cartier. Încă mai purta blugi evazați, cu tivurile-clopot, se ferea de băieți ca dracul de tămâie și faptul că ținea tot timpul o carte după ea, pe care-o mai și citea pe sub bancă în timpul orelor, o făcea încă și mai respingătoare în ochii celorlalți. Și-atunci, ce să fi vrut Tudor de la ea? Dar ce să fi vrut ea de la Tudor? Îi era greu să și-o imagineze rămânând de bunăvoie singură cu un băiat în cameră. Doar că în seara aceea, la Mădălina, el băuse și băuse mult. Amețise și uitase să mai aibă grijă și de Dana.

– Bă, m-asculți?

– Da, frate, zi.

– De ce dracu’ ne-om fi dus noi în seara aia la Mădălina? Nu puteam să ne strângem aici, ca de obicei? Eram de-o mie de ori mai liniștiți. Noi am mai rămas după ce-ați plecat voi, l-am dus eu pe Cristi acasă pe la 3, era beat pulă și abia se ținea pe picioare. L-a prins tac-su de dimineață când vomita, cică l-a făcut ferfeniță.

– Băi, mă lași?

– Da, mă. E belită, nu-l mai lasă să iasă din casă. Deci, ce facem? Cum îl aranjăm pe Tudor?

– Lasă-mă să vorbesc cu soră-mea. Văd io cum o conving să iasă din cameră, să-mi zică ce i-a făcut ăla. Dacă s-a atins de ea, mă jur că-l calc în picioare.

Mai trase un fum și aruncă țigara în aceeași băltoacă. O liniște surdă plutea pe culoarele clădirii abandonate, o vibrație ciudată rarefia aerul și amortiza sunetele care veneau dinspre stradă, apa împroșcată de roțile mașinilor, zumzetul care răzbătea dinspre singura scară a blocului 2. Victor s-a ridicat și-a plecat spre casa de pariuri de lângă Astor. Înăuntru era buluc de lume, vreo doi țigănuși în treninguri Adidas izbeau cu pumnii în butoanele păcănelelor aliniate lângă perete. Bărbați de vârstă mijlocie stăteau la mese, fumând, și-și notau scorurile pe hârtie bizerba sau pe post-it-uri culese de pe blatul prins pe peretele celălalt, deasupra căruia erau montate ecrane cu plasmă, care difuzau curse de câini. În fața tejghelei, erau trei clienți, cărora fata din spatele plexiglasului le oferea numai grimase scârbite. Terminalul de lângă mâna ei dreaptă vomita kilometri de hârtie imprimată, chițăind ca un șoarece prins în cursă. Clientul din fața lui Victor puse vreo patruzeci de meciuri, fata îi înmână ditamai teancul de bilete împăturite, luă hârtia de două sute de lei întinsă prin orificiul plexiglasului și vru să-i dea restul, dar bărbatul făcu stânga-mprejur și ieși.

Victor îi întinse banii și biletul, fără să zică nimic. Sunetul unghiilor ascuțite lovind tastele îi zgârie timpanele, distorsionând zarva în jur, și-l trimise cu gândul la colțul unde taică-su îl punea mereu să stea în genunchi și cu mâinile ridicate, atunci când îl pedepsea. Când taică-su intra seara pe ușă, sleit după doișpe ore de muncă, îi tăia calea și-i cerea bani de gumă. Să mă facă pe mine Dumnezeu gumă, dacă io am vreun ban, îi răspundea, cu ambele mâini ostentativ lipite de piept. Apoi se descălța, se dezbrăca în hol, rămânând doar în maioul îngălbenit la subsuori și în budigăi, și intra în baie, iar el aștepta să audă apa curgând în duș și se repezea să-l caute prin buzunare. Găsea mereu câteva hârtii de zece lei împăturite în buzunarul de la spate, fura una, o făcea sul și-o băga la șosetă, sub talpă, s-o simtă atunci când călca pe ea. A doua zi, când taică-su constata lipsa, îl pedepsea să stea la colț, iar Victor se supunea, clefetind fericit guma Huba Buba cu aromă de căpșuni, iar de plictiseală, smulgea cuiul din placa de lemn a pervazului și scrijelea peretele cu câte trei linii tăiate de o a patra, așa cum văzuse în filme că făceau criminalii la închisoare. Râcâitul acela îi suna acum în timpane de parcă era tot acolo, pedepsit, la colț, așteptând momentul prielnic să poată șterpeli din nou bani de gumă.

Fata îi întinse cele trei bilete, îi dădu restul și, firește, Victor intră la Astor și-și cumpără două țigări și un chibrit. Se întoarse în spatele blocului 2, dar nu-l mai găsi pe Manu. Își aprinse o țigară și rămase cu ochii la băltoaca în care pluteau două chiștoace gemene, imaginându-și în ce fel l-ar tortura pe Tudor, dacă i-ar pica în mână.

În prima zi de luni a noului an, Victor s-a dus singur la școală, după ce a bătut ca disperatul la ușa Danei minute în șir. Până la urmă, a ieșit maică-sa din bucătărie și i-a zis să plece fără ea.

– Cum, rămâne acasă?

– Da, nu se simte bine, e cam răcită, a avut febră.

– Păi și de ce nu vorbește cu mine?

Maică-sa ridicase din umeri. Cam așa trata ea relația dintre cei doi frați, fără să-și bată prea mult capul. Niciodată nu intervenise între ei, nici să-i dezbine, dar nici să-i împace ci, pur și simplu, îi lăsa de capul lor. Nu-i învăța nimic, nu le explica nimic, iar dacă, prin vreo conjunctură nefericită, se ivea vreun subiect nepotrivit, maică-sa lăsa capul în jos, în același timp în care taică-su își ridica bărbia și-i înjunghia pe amândoi cu privirea lui de uliu: N-aveți treabă?, zicea, iar Victor și Dana își aplecau frunțile deasupra farfuriilor și-și făceau de lucru cu tacâmurile.

Mai târziu, a înțeles că probabil era mai bine că Dana nu venise. Toți colegii lui bârfeau despre ce se întâmplase la Mădălina. Numai el, Manu și Cristi stăteau retrași într-un colț și-și vorbeau mai mult din priviri. La un moment dat, Tudor a intrat în clasă, într-o pauză, și-a marșat printre bănci cu un rânjet lat pe față și cu mâinile în buzunarele pantalonilor săi cumplit de largi. Victor încălecase un scaun și stătea cu spatele la ușă, cu brațele pe spetează. Tudor l-a atins intenționat cu cotul, când a trecut pe lângă el, și atunci, răsuflând zgomotos pe nări, a țâșnit și i a înfipt mâna în gât.

– Bă, n-ai treabă? l-a repezit Tudor, smulgându-se din strânsoare.

– Te joc în picioare, să mor io...

Cristi, netuns și cu fața buhăită, l-a tras pe Victor și l-a forțat să stea jos, ca să nu-și facă și alte probleme. Însă vocile colegilor care șușoteau îi dăduseră deja o angoasă imposibil de suportat. Și? A țipat? Era virgină, așa-i? Auzi, i-a curs sânge? Cum să nu-i curgă sânge? Înseamnă că nu era virgină! Zi, bă, ai futut-o sau nu? De ce n-o fi venit la școală? Înseamnă că a futut-o... Fiecare șoaptă era ca o înțepătură de albină și nu dură mult până ce Victor să simtă că-i fierbe tot corpul și că nu se mai poate stăpâni. Dar nu făcu nimic. Nu știa ce să facă.

Plecă de la ultima oră și se refugie pe scări, în spatele blocului 2. Fâșii opace de aburi îi ieșeau din gură și din nas. Mocirla se agăța cu încăpățânare de trotuare. Dinspre stradă, venea miros de plăcinte și polonezi însiropați, de la patiseria lui Marcu. Ar fi putut să cumpere niște negrese pudrate cu fulgi de cocos, de care-i plăceau Danei, să i le ducă, să încerce s-o momească afară din cameră, s-o convingă să-i spună ce se întâmplase. Dar își cheltuise banii pe câteva țigări pe care le sudă cu ochii fixați pe băltoaca din fața treptelor. În fața lui, se perindau răspunsuri nemulțumitoare.

Nu era nimeni acasă când ajunse. În apartament era frig. Toate lucrurile păreau la locul lor. Se dezbrăcă în hol și vru să se ducă din nou la ușa Danei, pe care-o găsi întredeschisă. Strecură întâi mâna, apoi capul. Plutea un miros ciudat acolo, de sudoare, de acreală, cearșaful era făcut pungă, plapuma aruncată pe jos, hainele împrăștiate pe speteaza fotoliului de lângă geam, un teanc de caiete pe birou, ghiozdanul sprijinit de ghiveciul cu tradafir japonez.

– Dana?

– Sunt în baie!

Vocea scârțâită îl făcu să tresară. Prin ferestruica groasă și opacă răzbătea o lumină portocalie. Ciocăni de două ori și intră fără să aștepte, hotărât să afle adevărul. Soră-sa era în fața oglinzii, cu foarfeca în mână, ciopârțindu-și părul fără milă. Își tăiase bretonul scurt de tot, mult deasupra sprâncenelor, iar lungimea abia dacă-i mai atingea lobul urechilor. Se uită în ochii ei mari și căprui, înconjurați de cearcăne, și îngheță.

– Ce dracu’ faci? îngăimă Victor când reuși să tragă aer în plămâni.

– Mă tund, ridică ea din umeri, apoi se întoarse spre oglindă.