Pariuri

Telefonul îi zbârnâi în buzunar. Își petrecu limba peste dinți, simțindu-i zgrunțuroși și încărcați, de parcă mâncase săpun. Își aruncă ochii în ecran și văzu că primise un mesaj de la Manu, care-l chema pe scări. Tocmai bine, își zise. Taică-su îi lăsase un bilet și bani sus pe frigider, să-i pună și lui câteva meciuri, când ieșea afară. În drum spre baie, pe la jumătatea holului, lumina care se prelingea de sub ușa camerei soră-sii îl făcu să înțepenească. Aceeași străfulgerare galben-portocalie îl orbise și cu câteva seri în urmă, în apartamentul Mădălinei, când se adunaseră cu toții la o băută înainte de Crăciun, și-o văzuse pe Dana țâșnind dintr-o cameră, răvășită și roșie la față, năvălind pe scări. În urma ei, rămăsese Tudor, cu un rânjet triumfător pe față. Îl apucase de guler fără să clipească. Zi, mă, ce i-ai făcut! Ce i-ai făcut? Propriile urlete îi zguduiră din nou timpanele și își simți esofagul amenințat de o greață aridă. Ar fi trebuit să-i dea un pumn, să-l joace în picioare, să-l pună la respect, dar se băgaseră Cristi și Manu, îl prinseseră de mâini și-l ținuseră. Nu se smucise destul ori, cel puțin, în clipele acelea, nu crezuse că trebuia s-o facă. Tudor doar rânjise și își ridicase mâinile în semn de predare. Nu i-am făcut, frate, nimic, ne-am hârjonit și noi puțin. O prinsese din urmă la colțul străzii, dar Dana plângea cu sughițuri și mergea chircită, cu brațele încrucișate la piept, iar lui i se atrofiaseră brusc corzile vocale.