Admiram prin imensul perete de sticlă al încăperii oaza de oxigen a arondismentului XIV din Paris: părculețul Lamartine, în care mă jucasem toată copilăria. O rază de soare, impertinent de sclipitoare, m-a obligat să-mi întorc privirea spre interior. Pentru că în acea sufragerie de treizeci de metri pătrați mă simțeam la fel de bine ca în a mea, uitam uneori că nu eram căsătorit cu gazda, care era la fel de drăguță ca în ziua în care făcuserăm cunoștință, în ciuda faptului că devenise cam dolofană. Buclele ei negre, răsucite ingenios și lucioase, grație fixativului, îi puneau în evidență pielea lăptoasă și ochii de pisică, de un negru extraordinar. Buzele încleștate îi trădau însă neliniștea. Asta și felul în care își strângea de mână prietena, care mă fixa la fel de intens. Nu am rezistat și am rostit cele două litere blestemate. Dacă mi-aș fi urmat instinctul, nimic din ce s-a întâmplat nu ar fi avut loc. Îmi amintesc perfect. Unde am greșit? Nervos la culme, George a întors Audi-ul în sens invers. S-a grăbit să prindă semaforul verde. Prea târziu! A șuierat printre dinți. Ura secundele și ura semafoarele și a lovit volanul cu palmele de două ori. Razele soarelui m au orbit câteva secunde și mi-au topit decizia inițială, cea de a-mi consacra vacanța dosarelor de la serviciu. Una peste alta, mi-am zis că o pauză de câteva zile la soare era o idee bună. Îmi stătea bine bronzat. Și nimeni nu va avea curajul să mă împiedice să lucrez la umbra palmierilor. Cum să mi imaginez că acel Da avea să-mi dea viața peste cap? Auzindu-mi decizia, Ștefan aproape că a strigat: Ce hotărâre minunată, George!
Spunând asta, cel mai bun prieten al meu de patru ani încoace, singurul cu care mențineam o relație socială, cu toate că era profesor de înot din pasiune pentru sport – ce scuză ridicolă! –, a sărit de pe canapea. Era, fără doar și poate, cel mai scund profesor de înot din lume. Pentru a încerca, prostește, să se ridice la nivelul bărbaților adevărați, purta pantofi cu puțin toc. La piscină, obligat fiind să stea în picioarele goale, supraveghea înotătorii mergând pe vârful degetelor. Spre marea mea surprindere, parada lui amuzantă, cu o mână ridicată ca să-și semnaleze prezența printre înotătorii din jurul bazinului, combinată cu surâsul lui permanent, atrăgea atenția înotătoarelor de toate vârstele. Erau fascinate de corpul lui musculos, de ochii mari și verzi, dar și de mustața blondă, tăiată și întreținută cu grijă. Nu mă plictiseam niciodată să-l văd muncind și, datorită lui, acea piscină devenise și pentru mine o sursă de pradă fantastică.
– O vacanță în Cuba! Abia aștept, a completat Ștefan, frecându-și mâinile.
– Minunat! au confirmat și fetele, cufundându-se în canapeaua moale a lui Margaux și Ștefan.
Adorabila Margaux, unica fiică a unui bancher englez pensionar, era în continuare, la treizeci de ani și câteva luni – cam de aceeași vârstă cu restul membrilor grupului –, o fetiță răsfățată de tatăl ei și de noi toți. Se încurcase cu diverși pămpălăi, până în ziua în care i se cășunase pe Ștefan. Nu am priceput niciodată de ce își iubea soțul cu atâta pasiune, dar nu eram gelos pe el. Eu pusesem punct aventurii cu Margaux, de teamă că nevastă mea să nu ne prindă în flagrant delict, fie și de ocheade. Nu puteam să risc așa ceva.
De la începutul căsniciei cu Margaux, cu trei ani în urmă, Ștefan se întorcea acasă la aceeași oră, o săruta îndelung, își scotea de pe gât prosopul umed – cu un puternic miros de clor – și fugea la duș să se lepede de infidelitatea după-amiezii respective. Își petrecea restul timpului satisfăcând capriciile soției sale, bogată și naivă. În ziua cu pricina, în timp ce Margaux povestea cu accentul ei englez adorabil cât de paradisiacă era plaja de la Varadero, Ștefan admira corpul soției lui George. De-abia aștepta să o vadă în costum de baie. Nici prea înaltă, nici prea scundă, nici prea slabă și nici dolofană, ca Margaux, nici prea vorbăreață, dar nici timidă, avea toate calitățile dorite de orice bărbat, inclusiv de el. Mai mult de-atât, arăta superb! Părul lung și lucios, mai blond decât al lui, îi scotea în evidență gâtul subțire, pe care visa să-l sărute încă de când făcuseră cunoștință. Gata, gata, gata!, și-a ordonat el, conștient fiind că nu era rezonabil ca pentru o aventură să-și pună în pericol relația cu George, fiul și fratele unor persoane importante. Se gândea adesea la cât noroc avea să aibă un astfel de amic... și o astfel de soție drăgăstoasă și indulgentă. Nu puncta deloc că el nu plătea niciodată nimic. Nici nu ar fi avut cum! Lună de lună, amantele îi mâncau tot salariul.
După câteva clicuri, telefonul lui George a afișat un hotel de două etaje, cu camere spațioase, cu vedere spre mare, înconjurat de imagini colorate: bazine cu peștișori de toate culorile, un bar cu terasă, un altul aproape de recepție, un ring de dans și mai multe pasarele acoperite cu flori și umbrite de copaci, care duceau spre plajă. Fetele au fost seduse de nisipul sclipitor de alb și de apa turcoaz a oceanului Atlantic.
– Pare foarte drăguț. Iar seara vom dansa salsa, a hotărât Margaux, pe tonul ei capricios.
– Cum dorești, draga mea, a răspuns Ștefan, mieros și mai ales inutil, dorințele soției lui fiind întotdeauna împlinite de restul grupului.
– Aceasta va fi prioritatea mea. Și voi învăța rumba, bineînțeles!
Margaux a declarat că va începe o dietă drastică după ce își terminau gustarea. Degetele ei durdulii, cu unghii lungi, îngrijite perfect, au și înhățat al treilea croasant. Ceilalți, cu excepția lui George, în plină discuție cu agenția de voiaj, pentru rezervările de vacanțe, au imitat din politețe gestul gazdei. Margaux terminase deja de mâncat și întindea mâna spre măsuța de cafea, nerăbdătoare să mai ia ceva. A înhățat un rulou cu ciocolată, pe care l-a înfulecat mângâind cu mâna stângă coapsa scumpului ei soț. O adora! O patiserie în plus sau în minus n-avea să schimbe nimic între ei.
George conducea nervos spre centrul nevralgic al Parisului, blestemând ambuteiajele, semafoarele și amintirea gestului fostei lui amante. Nu pricepea ce-i putea place la pitic, după ce avusese o aventură cu el! Fosta lui iubită îl luase pe neașteptate încă din prima zi, când intrase în vorbă cu ea la Café Chic. Se întreba adesea ce s-ar fi întâmplat în cazul în care chelnerul nu i-ar fi așezat la mese apropiate sau dacă persoanele pe care le așteptau nu ar fi întârziat? Au început să se privească din curiozitate, apoi să facă schimb de păreri despre locație, despre vreme, despre băuturile lor și, pe măsură ce-și depănau părerile pe diverse alte subiecte, conversația politicoasă a luat o formă amicală. Văzându-i discutând, Ștefan fusese convins că formau un cuplu și i-a salutat ca atare: „Doamna și domnul Lenvin”. George nu putuse decât să-l corecteze în trei cuvinte presărate de regret în glas și o privire plină de subînțeles spre Margaux: „Nu suntem împreună”. Aceasta a dat lejer din cap către Ștefan și a reluat răsfoitul revistei ei, ca și cum interlocutorul ei în ultimele zece minute dispăruse de pe fața pământului. Pe de o parte, atitudinea ei îl vexase, pe de alta, îl excitase. Chiar înainte de a începe discuția cu Ștefan, își impusese să o cucerească. Considerând că cea mai ușoară cale era aceea de a-și evidenția poziția socială, a întrerupt narațiunea acestuia cât a putut de repede și i-a punctat pe un ton superior că în calitatea lui de acționar majoritar al Country Clubului parizian, putea angaja ca salvamar pe oricine dorea.
– Slujba este a dumneavoastră, din moment ce aveți nevoie să lucrați, a adăugat el grandoman, asigurându-se cu o privire fugitivă că vecina lor frumușică îl va auzi. În mod surprinzător, se împrietenise cu el aproape la fel de repede pe cât Margaux îi devenise amantă. Lua prânzul sau cina cu ei – împreună sau separat – și îi invitase de mai multe ori la teatru și la operă, atunci când nevasta lui nu dorea să-l însoțească. Totul decursese minunat până în seara când aceasta îl urmase la teatru pe nepusă masă și trioul lor s-a transformat brusc într-un cvartet efemer, sau cel puțin așa își închipuise. Amanta lui înțelesese că era căsătorit și George înțelesese că abuzase de toleranța soției. Și-a părăsit „iubita” la antract, cu tot tactul de care era capabil și cu fraza, de data asta sinceră: „Mi-aș dori realmente să rămânem prieteni”. Margaux îi surâsese, după care îi întorsese spatele, se îndreptase spre Ștefan, îl luase de braț... și încă se agăța de acesta, cu plăcere, trei ani după nunta lor. Nu-i venea să creadă că în afară de asta se băgase pe sub pielea soției lui până la punctul de a-i deveni cea mai bună prietenă, oferindu-și astfel și luxul de al tortura zi de zi: oare avea să-i dezvăluie soției aventura lor? Înadins sau din greșeală? De atunci, mergea pe coji de ouă cu ea. „Poate din această cauză, să nu o supăr, subconștientul mi-o fi suflat nenorocitul ăla de „Da!?” își spuse el, perfect conștient că propria lui căsătorie nu era așa strălucitoare precum cea a lui Ștefan. Farmecul soției lui cucerea toți invitații la o cină sau la o serată. Pe măsură ce făcea avere sfătuindu-și clienții, din ce în ce mai numeroși, absențele lui stinseseră flacăra din inima nevestei. Spera că vacanța în Cuba îi va permite să-și recapete zâmbetul irezistibil și privirea sclipitoare, astfel încât să poată agăța chiar și acolo câțiva oameni de afaceri în căutare de specialiști în promovarea activității lor. La urma urmei, de ce nu? „Oare de aceea am zis Da? Pentru că ochii ei nu mai străluceau?”
Cinci zile mai târziu, când au ajuns la Havana, George era departe de a-și imagina o astfel de vacanță. Margaux îi uluise înainte de a ieși din aeroport. Ea, care însărcina întotdeauna pe altcineva să-i împlinească poftele, angajase în secret un ghid. Acesta îi aștepta zâmbitor, cu o pancartă și un cărucior pentru bagaje. Purta o cămașă verde pal cu pătrățele mici, roșu cu maro, pantaloni albi și bascheți maro. De statură medie, Guido avea părul scurt, pielea mată, o privire plăcută și, în mod surprinzător, se exprima într-o franceză impecabilă.
La ieșirea din aeroportul internațional José-Martí îi aștepta o altă surpriză: un Cadillac Eldorado Deville decapotabil bej-auriu, culoarea preferată a lui Margaux; desigur, cel mai elegant model din gama mărcii. Cunoscători, George și Ștefan au rămas cu gura căscată. Șoferul a țâșnit de la volan ca să-l ajute pe Guido să pună bagajele în portbagaj, după care a dispărut în forfota străzii ca o frunză de toamnă alungată de vânt. Ștefan s-a așezat repede în față, a profitat de faptul că ferestrele erau coborâte pentru a-și propti antebrațul de portieră, cu o satisfacție copilărească, și s-a grăbit să-și flateze nevasta:
– Te-ai gândit la toate, iubita!
– Îmi pare bine că v-am făcut o surpriză plăcută, a răspuns Margaux, mândră de ea.
I-a invitat pe soții Lenvin să se instaleze pe banchetă, convinsă fiind că George se va așeza la mijloc. O amuza ideea de a-și lipi piciorul de fostul ei amant. La urma urmei, erau în vacanță!
A zâmbit, satisfăcută. George îi adresase îndată o ocheadă complice.
Guido ținea volanul cu mâna dreaptă și cu două degete de la mâna stângă. De îndată ce dăduse drumul motorului, își proptise antebrațul stâng pe portieră cu așa nonșalanță, încât oricine ar fi crezut că se simțea perfect în mașina lui! Margaux a remarcat că prietena ei era concentrată pe brațele musculoase ale ghidului, pe tunsoarea lui scurtă, pe gâtul fără pic de păr, pe mâna stângă cu degete lungi, subțiri ca silueta lui de dansator și s-a întrebat dacă o făcea din curiozitate sau din gelozie. Oare observase că George îi făcuse cu ochiul? A constatat că ea însăși nu-l observase suficient pe Guido. Era incredibil de sexy! Și-a pus îndată geanta între coapsa ei și cea a lui George, hotărând că scopul vacanței ei va fi să-i sucească capul ghidului. Pe George îl cunoștea suficient și, de altfel, acesta avea tot interesul să-și recucerească soția. Pentru a puncta faptul că nu-i păsa de bariera instalată între ei, George a replicat apropiindu-se de partea din față a mașinii și punându-i ghidului întrebări despre puterea mașinii și alte detalii de care nu-i păsa în realitate. Ștefan ar fi putut participa la conversație, dar nu avea chef. Îl asculta pe ghid cu o ureche, mângâind pielea incredibil de moale a portierei. Voia să profite de fiecare secundă de satisfacția de a se plimba într-o astfel de bijuterie. Soția lui George asculta și ea, dar nu discuția. Se lăsa legănată de glasul plăcut al ghidului și de sonoritățile muzicale tipice Cubei, care se auzeau din toate părțile. Ca și Margaux, se delecta cu priveliștea ce li se oferea dincolo de geamul mașinii. Havana era colorată în mii de nuanțe, ca un foc de artificii: clădirile, mașinile, vitrinele, hainele trecătorilor, totul părea atât de vesel că buna dispoziție se așternea pe fețele turiștilor, care nu mai știau ce să admire mai întâi, nici unde să danseze.Din curiozitate, și ca să atragă atenția ghidului, Margaux i-a cerut intensificându și accentul ei englez irezistibil – în Franța, nu în Cuba, dar asta nu-i trecea prin cap! –, să le povestească mai degrabă ceva despre țara lui.
Obișnuit să repete istoria Cubei, Guido a început prin a le povesti despre descoperirea insulei de către Cristofor Columb, în 1492, despre cum, luând ca pretext distrugerea unei nave de război ce le aparținea, americanii se invitaseră în conflictul pe care îl aveau cu spaniolii și despre tratatul de la Paris, care oferise insula Statelor Unite. Aceștia continuau să-și impună supremația prin embargoul implementat cu ani în urmă. De fiecare dată când ajungea la acest punct istoric, îi tremura vocea de furie. S-a prefăcut că tușește, după care a schimbat subiectul spre Old Havana, cartierul istoric al capitalei. Le-a depănat povestea unor conace atrăgătoare, în ciuda fațadelor lor cu tencuiala căzută și a acoperișurilor deteriorate din lipsă de bani. Le-a arătat barul în care Ernest Hemingway își petrecea serile, uneori zilele, bând Daiquiris, după ce se epuizase scriind ore în șir în camera lui de la hotelul Ambos Mundos. După o pauză teatrală, le-a dezvăluit atât faptul că scriitorul dedicase premiul lui Nobel pentru literatură poporului cubanez, cât și admirația acestuia față de „El Comandante”, Fidel Castro.
Cucerită de muzicalitatea cântecelor cubaneze, Margaux l-a rugat, cu aceeași voce dulce, să le dea un răgaz să asculte muzica străzii. Nevasta lui George părea și mai plictisită decât ea de politică, iar părerea băieților nu o interesa câtuși de puțin. Melodiile în ritm de salsa țâșneau din cafenele și din stradă. Grupuri de muzicieni și dansatori le ofereau turiștilor adunați în mijlocul lor demonstrații și cursuri de salsa, sperând ca aceștia să le umple pălăria pusă la îndemână pe asfalt. Margaux ar fi vrut să oprească mașina și să danseze la rândul ei, dar era prea târziu. Cadillacul se angajase pe bulevardul El Malecón.
Valurile Atlanticului, când mai mici, când mai mari, se spărgeau de stâncile de la marginea șoselei, azvârlind stropii de apă la câțiva metri înălțime, de parcă ar fi binecuvântat trecătorii. Îndrăgostiții, sprijiniți de balustrada șoselei, păreau chiar dornici să primească în dar perlele transparente, acestea dându-le prilejul să se îmbrățișeze, să râdă în hohote când stropii le udau hainele și să se sărute, fericiți că erau împreună în acel loc pitoresc. La capătul bulevardului Maceo – denumirea oficială a Malecón-ului – Cadillacul și a continuat traseul către Miramar, cel mai luxos cartier din Havana, unde se afla hotelul lor.
– Ce frumos este aici! a exclamat soția lui George. Margaux s-a aplecat peste corpul fostului ei amant, ca să o poată apuca de încheietura mâinii.
– O să avem o vacanță pe cinste, nu crezi?
– Cu siguranță!
– Noi, da! Dar bieții cubanezi... cu atâtea clădiri gata să se prăbușească și cu atâtea mașini vechi... Faptul că sunt americane, din anii ’50, și așa de vesel colorate este pitoresc pentru noi, dar pentru ei sigur nu. Nu vezi ce slabi sunt? Mi se pare suspect cum zâmbesc continuu. Și par prea binedispuși în ciuda faptului că orașului lor este dărăpănat. Cum de cântă cu atâta veselie, cum de dansează în stradă cu atâta entuziasm? s-a mirat Ștefan.
– Mă obosești! Ce? Nu poate omul să fie și sărac, și fericit? a izbucnit Margaux, agasată de snobismul soțului ei.
– Ce ți-a venit, Ștefan, să le strici fetelor bucuria? a exclamat George, supărat că le strica buna dispoziție.
– Ai dreptate. Iertați-mă, fetelor! Ar fi trebuit să-mi păstrez gândurile pentru mine.
De îndată ce au intrat în Iberostar Parque Central, snobismul lui Margaux a ieșit iar la suprafață. Holul hotelului, cunoscut ca fiind cel mai frumos din capitala cubaneză, nu o entuziasma. Podeaua de gresie – bej, într-adevăr – era urâțită de o multitudine de romburi mari și negre ca niște pălării de doliu. „Sinistru”, a subliniat ea către ceilalți. Câțiva pași mai departe, barul cu scaune înalte a enervat-o literalmente. Fiind mică de statură, nu s-ar fi așezat acolo nici bătută. Cum să-și legene ea picioarele în vânt, ca un copil? A oftat zgomotos, să-și aline supărarea, conștientă că nu-i putea impune grupului să schimbe hotelul. Exista pericolul ca oricare dintre celelalte hoteluri să fie și mai modest amenajat.
– Draga mea, lasă-l pe George să ia cheile de la recepție și să le ceară valeților să ducă bagajele în camere. Nu ți-ar plăcea să dansăm undeva? i-a propus Ștefan cu vocea lui ademenitoare. Ai spus că vrei să înveți salsa.
– ¡Venga! Vă conduc la Casa de Musica, a sugerat Guido, arătându-le ieșirea cu o mișcare de braț elegantă.
– Ce idee minunată! Firește, iubitule, a acceptat Margaux, brusc binedispusă.
– Bine, hai să mergem! a zis soția lui George.
Cu un pas grăbit, de parcă ar fi vrut să fugă de soțul ei, aceasta a trecut prima pragul ușii. Ștefan a urmat-o imediat, ca scăpat de o povară. Margaux se agățase de brațul lui Guido, țopăind ca un copilaș, ceea ce de data asta nu o deranja câtuși de puțin. Perspectiva de a dansa cu ghidul lor chipeș îi stinsese furia. Se concentra de acum pe a doua fază a planului ei de seducere! A preluat conducerea grupului punându-i cubanezului întrebare după întrebare, doar pentru a-i auzi vocea și a-i da impresia că o interesa țara lui. Cei doi viitori parteneri de dans îi urmau, fără să asculte explicațiile ghidului, dar și fără să schimbe un cuvânt. Îi preocupa ideea de a dansa împreună până când George li se va alătura în club. Fiecare se întreba ce efect va avea asupra lor această intimitate forțată. În timp ce Ștefan era entuziasmat că visul lui se concretiza fără să fi trebuit să ridice nici măcar un deget, soția lui George strângea din dinți simțiindu-se încolțită cu toate că, pe undeva, era curioasă să descopere dansurile cubaneze și să înțeleagă ce putea vedea Margaux la Ștefan. Și ce nu mai vedea! Guido devenise jucăria prietenei ei, iar George urma să inventeze un pretext, cum ar fi cel de a învăța salsa, să flirteze cu o cubaneză. Intuiția nu a trădat-o. Odată ajunși înapoi la hotel, s-a refugiat în suita lor, apoi în baie, apoi sub cearceaf, nerăbdătoare să danseze din nou cu Ștefan. Acesta se descurcase bine. Și George se descurcase… să o decepționeze din nou. S-a prefăcut că doarme când i s-a alăturat în pat.
Înainte de a se retrage în cameră la rândul ei, Margaux i-a ordonat soțului ei să ia o cameră la hotelul din Varadero pentru Guido. „Spune-le să anuleze o altă rezervare, la nevoie”, după care a adăugat cu o voce mai mieroasă: „Niciunul dintre noi nu vorbește limba spaniolă la fel de bine ca el, nu-i așa?” A doua zi, în timp ce ghidul își făcea bagajele, bucuros de oportunitatea de a sta pe gratis în clubul balnear de lux din Varadero, în plus de salariul dublat, cele două cupluri se relaxau în jurul piscinei. La întoarcerea celui de-al cincilea membru al grupului, au vizitat în grabă, la îndrumarea lui, La Fábrica de Arte Cubano. Colecția celor mai frumoase și reprezentative piese ale artei cubaneze contemporane nu o interesau pe Margaux. Prefera să danseze. George a aprobat primul. Era încântat de perspectiva de a se întoarce la club. Nu m-am mirat deloc că am învățat cu ușurință pașii de bază ai dansurilor locale: salsa, rumba și merengue. Îmi era suficient să număr până la opt. Și cu ce dansatoare drăguță am luat lecții! Nu aș fi dansat cu nimeni altcineva pentru nimic în lume. Ne mișcam în tandem din față în spate, unul spre altul, după care făceam piruete și unul, și altul, legănându-ne șoldurile când în același timp, când unul după altul. Avea o siluetă în formă de clepsidră, talia ei se lipea perfect în jurul brațului meu. Mirosea divin, ochii ei erau sclipitori și mă tachina șoptindu-mi în ureche: Besame, adică „Sărută-mă”. De abia așteptam... o oportunitate! Aș fi sărutat-o imediat, desigur, dacă soția mea, care se făcea că este interesată să danseze cu Ștefan-piticul nu s-ar fi aflat în dreapta mea iar Margaux, agățată cu brațele ei durdulii de gâtul lui Guido, în stânga. Eram încolțit. Dar de dansat puteam dansa cu ea. Mi-am zis că puteam să-mi permit să nu lucrez în timpul popasului la Havana, că aveam tot timpul să rezolv treburile la Varadero.
Dacă aș fi știut…
Clubul balnear era în concordanță cu fotografiile de pe site. Primirea a fost perfectă, camerele noastre curate și confortabile, barul plin ochi, iar plaja chiar mai frumoasă decât ne așteptam. Apa era de un turcoaz pal incredibil, nisipul de culoarea untului, extrem de fin, și mirosul iodat al oceanului, foarte plăcut. Am decis să petrec ziua cu restul grupului, când pe plajă, când în apă, când la umbra cocotierilor bând mojitos serviți de Guido, cu tot mai mult rom pe măsură ce treceau orele. Am luat cina cu ei la hotel, am savurat felurile de mâncare localnice, printre care acele minunate quesadillas, am mai băut câteva cocktailuri cu o tonă de gheață zdrobită în pahar și am râs cu poftă, inclusiv cu Guido, care s a adeverit a fi foarte simpatic și atent la dorințele noastre, și mai ales la cele ale lui Margaux.
Îmi amintesc perfect acea grozavă primă zi cu ei, în acel loc spectaculos. De restul timpului petrecut împreună… aproape deloc. După atâta timp irosit din punct de vedere profesional, am preferat să nu mă retrag în același timp cu restul grupului. Voiam să-mi citesc liniștit e-mailurile și să vorbesc la telefon cu echipa. Majoritatea dosarelor ar fi putut aștepta câteva zile, dar țineam să le arăt angajaților că eram atent la cea mai mică greșeală din partea lor, ca și cum aș fi fost la Paris. M-am instalat la bar și am încercat să-i contactez pe fiecare în parte. Nu a răspuns niciunul! Chiuleau de la serviciu, idioții! Le-am trimis un e-mail de grup pentru a le sublinia nemulțumirea, apoi mi-am închis telefonul, mai mult de furie decât de altceva.
La două scaune de mine, o tânără îmi zâmbea insistent. M-am prefăcut că nu o văd. Nu aveam chef de aventură. Margaux ne pregătise o grămadă de activități. Îmi rămânea foarte puțin timp pentru agenție. Cum însă nu aveam nici chef să dorm, am lăsat paharul pe bar și m-am îndreptat spre ringul de dans ca să urmăresc spectacolul. După câteva minute, am simțit o prezență, mai degrabă un miros de lămâiță amestecat cu arome de iod și nisip, extrem de plăcut. Culoarea verde absint a ochilor vecinei de la bar mi-a revenit în minte. Regretam că ignorasem invitația ei de a se lăsa cucerită. La urma urmei, asta era distracția vacanței. Am întors capul. Femeia nu mai era la bar. Mirosul plăcut se disipase și el. Iritat, m-am grăbit să mă alătur publicului, astfel încât să nu mă mai gândesc la greșeala mea. Spectatorii erau așezați pe câteva rânduri de scaune cu spătar, în fața unei scene din lemn. Un bărbat, pe care George l-a recunoscut ca fiind managerul hotelului, se plimba în lung și în lat în timp ce vorbea la microfon pe un fundal de salsa. S-a așezat pe unul dintre scaune, curios să vadă ce va urma. Animatorul i-a propus să urce pe scenă:
– ¡Señor! ¡Venga!
Publicul și-a întors privirea spre el. Purta pantaloni gri pal, mocasini de vară de aceeași culoare și o cămașă albă, căreia îi suflecase mânecile. Culoarea roșiatică a părului tuns scurt îi punea în evidență irișii albaștri ca marea. Cu toate că se considera un bărbat frumos, i se părea curios totuși ca publicul să-l privească insistent, mai ales că se așezase. Se uita în dreapta și în stânga pentru a-și dovedi că nu el era ținta, dar se înșela. Zecile de perechi de ochi îl fixau pe el, nu pe altcineva. Muzica s-a intensificat, iar publicul, entuziasmat, îl aplauda din ce în ce mai tare. Nu înțelegea ce însemna „¡Venga!”, însă îi era clar că lumea se aștepta ca el să facă sau să zică ceva. Dar ce?
– Este un concurs de dans, l-a informat vecina lui, de parcă i-ar fi citit gândurile. Animatorul îl caută pe ultimul concurent al serii. Prezentați-vă dumneavoastră. Arătați foarte bine, l a îndemnat aceasta, după care s-a afundat în scaun, gata să aprecieze urmarea animației.
George s-a ridicat, sigur pe el. Muzica antrenantă le inocula tuturor, inclusiv mie, o veselie contagioasă. „La urma urmelor, de ce să nu particip?”, mi-am zis. Am urcat pe scenă plin de încredere în mine. Animatorul mi-a comunicat miza: cuplul câștigător la Jocul seducției urma să primească o sticlă de rom și un bon pentru o plimbare într-o barcă cu motor. Departajarea dintre concurenți urma să fie făcută în funcție de intensitatea aplauzelor. Mi s-a părut o idee fantastică. Seducția era floare la ureche pentru mine. Abia așteptam să încep și în special să văd cu cine urma să dansez. Doar nu era să dansez de unul singur! Animatorul a bătut cu un deget în microfon și a anunțat durata fiecărei reprize de dans, arătând publicului patru degete: „Quatros minutos. Quatre minutes. Four minutes”. Am numărat mental unu-doi-trei-patru, trecând în revistă pașii de bază a dansului tipic, salsa. După câteva secunde de liniște, boxele au difuzat tare: „Suavemente… besame”, „Suavemente…. besame”. Sunetul melodiei, un merengue pe care dansasem de multe ori la Havana a fost dat și mai tare. Partenera mea nu se vedea pe nicăieri. Mi-am zis: „Ce o fi o fi!”, și am început să execut pașii ținându-mi spatele drept. Turiștii m-au privit cu interes, până când o femeie mi s-a alăturat pe scenă. Executa mișcări similare, dar își flutura fusta semi-lungă cu ambele mâini. Avansa spre mine desculță: Cosette în căutarea unui salvator. Eu! Când s-a apropiat suficient pentru a-i vedea fața, am rămas interzis. Partenera mea era femeia de la bar! S-a lipit de mine. I-am simțit respirația pe gât. Parfumul ei lejer mi-a inundat nările. Am tras concluzia – evidentă – că se înscrisese la concurs pentru mine; să încerce să mă seducă ea pe mine. Ochii ei strălucitori încercau să-mi atragă atenția. Am strâns-o în brațe și am învârtit-o într un lejer semicerc, după care am lipit-o de piept și i-am șoptit: „George”. Am luat-o de mână pentru a face pașii de bază împreună. După doar câteva secunde s-a îndepărtat și s-a învârtit în jurul meu ținându-și palma pe gâtul meu. După al doilea tur, și-a ridicat capul spre mine și a pronunțat clar, cu o voce cuceritoare: „Georgina”. De atunci, când mă gândesc la Varadero, mă gândesc la Georgina.
Privind în ochii dansatoarei cu un subînțeles romantic, George i-a tras degetele subțiri spre buze pentru a simula un sărut... și a rămas înlănțuit de zâmbetul ei devastator. Și-a lipit buzele de pielea bronzată, parfumată cu acel miros de lămâiță iodată care îl vrăjise, cu o poftă copilărească. Publicul l-a aplaudat fără să-și închipuie cât de greu i-a fost să-și îndepărteze buzele de pielea delicată ca mătasea și să se recentreze pe pașii de merengue. Nivelul Georginei era superior dansatoarelor cubaneze. Mișcările ei se succedau de parcă ar fi făcut asta toată viața. George vâna clipele în care îi putea vedea fața, demnă de pasiunea unui artist. Sprâncenele erau desenate la perfecție. Probabil erau epilate. Arcul era perfect, în orice caz. Acesta îi punea în evidență forma lunguiață a feței și îi sublinia rotunjimea buzelor. La fiecare zâmbet, gura ei lăsa la iveală două șiruri de dinți albi, perfect aliniați. Preț de o clipă, blondul șuvițelor i-au amintit de existența soției lui și de grația cu care dansase cu piticul de Ștefan la Havana. Acesta se descurcase neașteptat de bine, de parcă ar fi luat lecții de dans înainte de a pleca în vacanță. Nu ar fi fost de mirare. Afemeiatul era în stare de orice să-și atingă scopul. Imaginea falsului cuplu s-a dizolvat de îndată ce s a lipit din nou de Georgina. Actrița, căci nu putea fi decât o angajată a hotelului, altfel nu-și putea explica abilitatea ei în dans și seducție cu așa naturalețe, s-a apropiat de el, și-a plimbat indexul pe pieptul lui, ușor păros, dezvăluit de nasturii deschiși ai cămășii, căutându-i privirea. Nu a avut timp să aprecieze din plin senzația care îi traversa corpul. Dansatoarea se îndepărta de el mișcându-și șoldurile în ritmul muzicii.
Difuzoarele au transmis din nou primul cuvânt din refren „Suavemente”. Georgina nu a fost deloc suavă. Din contră! A executat două piruete rapide până la unicul decor al scenei: un scaun. Când a auzit al doilea cuvânt, „besame”, pronunțat ca un punct final, și-a ridicat fusta – la fel de verde ca ochii ei, genunchiul – rotund ca soarele, și a împins călcâiul exact în mijlocul „decorului”. Atât George, cât și publicul nu puteau decât să-și îndrepte privirea spre glezna și piciorul ei gol. Până și oja unghiilor, roz de damasc, îi atrăgea. Nasul Georginei s-a ridicat învingător spre cer. Publicul jubila. Ar fi aplaudat și el, dar instinctul de competiție l-a îndrumat să continue jocul la fel de – dacă nu și mai și – seducător ca partenera lui. A pus un genunchi pe podea, mâna stângă în spatele lui și cea dreaptă cu palma întinsă spre Georgina. A încremenit la rândul lui, tot cu nasul în sus, dar spre public, nu spre ea. Aplauzele au răsunat și mai tare în curtea hotelului. George s a poziționat în spatele scaunului pe care Georgina tocmai se așezase cu fața către public. Mâinile i-au înconjurat ceafa, fără să o atingă. Maioul ei, cu o țesătură albă atât de subțire încât i se vedea sutienul, era o invitație la flirt! Cele zece degete ale lui George și-au făcut cărare spre sânii dansatoarei în ritmul cuvântului difuzat: Suavemente. Le-a îndepărtat în ultima secundă, în timp ce publicul auzea Besame. I-a mângâiat brațele de la umeri până la încheieturi. A apucat-o de antebrațe, a îmbiat-o să se ridice, a înălțat-o în aer și a învârtit o de trei ori, ținând-o strâns de talie. Georgina și-a lăsat pe spate atât capul, cât și brațele. Simțind că partenerul ei o va lăsa să atingă din nou podeaua, l a luat de gât, s-a uitat intens la el, ca și cum ar fi vrut să-l sărute, dar a întors iute capul spre public. George i-a dat drumul cu bruschețe, prefăcându-se că era supărat. A împins-o departe de el, ținând-o totuși de o încheietură a mâinii. S-a uitat la public cu o grimasă, apoi la ea. Nepăsătoare, Georgina s a învârtit în jurul lui făcând pașii de bază cu fusta fluturândă în ritm și o privire jucăușă, când spre el, când spre public. Au continuat jocul de-a șoarecele și pisica, antrenați de aplauzele publicului, până când Georgina, lipită de el, i-a prins cu o mână mijlocul. A dat din nou capul pe spate, arcuindu-și propria talie și a întins al doilea braț, cu palma larg deschisă, spre audiență. Știa că va urma ultima notă a melodiei. Cedând impulsurilor bărbătești, George s-a aplecat peste corpul ei, a ridicat-o puțin și i-a furat un sărut îndelungat.
Muzica s-a oprit. Cele patru minute luaseră sfârșit. Aplauzele îndelungate ale publicului, ridicat în picioare, i-a declarat învingători de la sine. Managerul hotelului i-a aplaudat pe rând, după care le-a înmânat premiul: lui George, sticla de rom și Georginei, biletul pentru excursie. În loc să se bucure de succesul lor, aceasta s-a înclinat și a părăsit scena în aplauzele publicului, a managerului și ale lui. Destabilizat de comportamentul partenerei lui, George s-a îndreptat spre recepția hotelului, nehotărât dacă voia să se culce cu soția lui sau să guste romul pe balconul camerei sale visând la Georgina. Știa însă că înainte de toate avea nevoie de o pauză, să-și revină după avalanșa de emoții resimțite în brațele dansatoarei. S-a așezat la barul de la recepție, cât mai departe de pista de dans, unde muzica continua să delecteze turiștii. Furios că nu avusese prezența de spirit să o ia pe urmele Georginei când aceasta părăsise scena, a pus sticla de rom pe bar și a comandat un whisky. A băut o gură, două, trei la rând, a pus paharul jos și a început să-l învârtă fredonând „Suavemente, besame”, până când și-a adus aminte că Georgina lucra la hotel. A răsuflat ușurat, convins că drumurile li se vor mai încrucișa, eventual chiar a doua zi dimineață, la micul-dejun. Și-a spus că va găsi el un pretext să se îndepărteze de grup la momentul respectiv. Și-a plecat privirea spre buzunarul pantalonilor ca să-și ia portofelul, dar s-a oprit fără voie din mișcare. Sub ochii lui defilau o succesiune de unghii cu lac roz de damasc, precum cel al Georginei. Inima i-a zvâcnit în piept.
– Ce facem partenere, gustăm romul? i-a propus ea într-o franceză perfectă, punând o mână pe gâtul sticlei.
Fără să aștepte răspunsul, s-a apropiat de buzele lui, le-a periat cu biletul câștigător și l-a tras de mână spre plajă... Au revenit spre hotel în zori de zi, ținându-se de mână... până ce ringul de dans a apărut în raza lor vizuală. Georgina s-a depărtat repede, i-a trimis un sărut în aer și a dispărut.
„Varadero a rămas un vis”, a șuierat George printre buze, apăsând cu furie pe frână în fața porții parcării. Salutul paznicului, o dureroasă amintire a întoarcerii sale la Paris, l-a enervat. A răspuns ursuz, a avansat cu viteză, a parcat mașina, a deschis portiera, după care și-a lipit spatele de scaun, cu ochii închiși și motorul pornit. A lăsat ritmul muzicii cubaneze să-i umple mintea cu amintiri. Până la un anumit punct. Până la deznodământ. În vecii vecilor nu s-ar fi așteptat la așa ceva.
fragment din romanul în apariție:
Amintirile sunt mai periculoase decât gloanțele
