Vacanța

(fragment de roman)

Admiram prin imensul perete de sticlă al încăperii oaza de oxigen a arondismentului XIV din Paris: părculețul Lamartine, în care mă jucasem toată copilăria. O rază de soare, impertinent de sclipitoare, m-a obligat să-mi întorc privirea spre interior. Pentru că în acea sufragerie de treizeci de metri pătrați mă simțeam la fel de bine ca în a mea, uitam uneori că nu eram căsătorit cu gazda, care era la fel de drăguță ca în ziua în care făcuserăm cunoștință, în ciuda faptului că devenise cam dolofană. Buclele ei negre, răsucite ingenios și lucioase, grație fixativului, îi puneau în evidență pielea lăptoasă și ochii de pisică, de un negru extraordinar. Buzele încleștate îi trădau însă neliniștea. Asta și felul în care își strângea de mână prietena, care mă fixa la fel de intens. Nu am rezistat și am rostit cele două litere blestemate. Dacă mi-aș fi urmat instinctul, nimic din ce s-a întâmplat nu ar fi avut loc. Îmi amintesc perfect. Unde am greșit? Nervos la culme, George a întors Audi-ul în sens invers. S-a grăbit să prindă semaforul verde. Prea târziu! A șuierat printre dinți. Ura secundele și ura semafoarele și a lovit volanul cu palmele de două ori. Razele soarelui m au orbit câteva secunde și mi-au topit decizia inițială, cea de a-mi consacra vacanța dosarelor de la serviciu. Una peste alta, mi-am zis că o pauză de câteva zile la soare era o idee bună. Îmi stătea bine bronzat. Și nimeni nu va avea curajul să mă împiedice să lucrez la umbra palmierilor. Cum să mi imaginez că acel Da avea să-mi dea viața peste cap? Auzindu-mi decizia, Ștefan aproape că a strigat: Ce hotărâre minunată, George!

Spunând asta, cel mai bun prieten al meu de patru ani încoace, singurul cu care mențineam o relație socială, cu toate că era profesor de înot din pasiune pentru sport – ce scuză ridicolă! –, a sărit de pe canapea. Era, fără doar și poate, cel mai scund profesor de înot din lume. Pentru a încerca, prostește, să se ridice la nivelul bărbaților adevărați, purta pantofi cu puțin toc. La piscină, obligat fiind să stea în picioarele goale, supraveghea înotătorii mergând pe vârful degetelor. Spre marea mea surprindere, parada lui amuzantă, cu o mână ridicată ca să-și semnaleze prezența printre înotătorii din jurul bazinului, combinată cu surâsul lui permanent, atrăgea atenția înotătoarelor de toate vârstele. Erau fascinate de corpul lui musculos, de ochii mari și verzi, dar și de mustața blondă, tăiată și întreținută cu grijă. Nu mă plictiseam niciodată să-l văd muncind și, datorită lui, acea piscină devenise și pentru mine o sursă de pradă fantastică.