puzzle games în orașul dormitor – piesa 2
bang,
zgomotul
clopotului
uite încă o
plecare pe care
nimeni nu vrea s-o
mai vadă, își face și
el datoria, pentru omul
acela nașterea-i a ajuns la
sfârșit, bang – ca o funie ce
spânzură de cer – bang, bang
plecat spre viețile celor ce-l aud –
ocupat să distrugă ritmul picăturilor
astea de ploaie și orice adunare de cuvinte;
din creier și ochi trag roșii trasoare spre lumina
ce cade întruna-n noroi, țintesc înspre ușa deschisă
a bisericii fără să știu nici azi cui vreau să mă fac plăcut,
lui Dumnezeu sau celor ca mine, lipsește corpul liturghiei
și nu-i nici vreun sicriu, doar câteva inimi-candele luminează
ungherele, sfârșita prezență a versiunilor celui ajuns în capelă îi
așteaptă pe cei cu păreri de rău, cei care tind spre văzduh, datorită
lor viața va rămâne în viață și în acest ajun de Crăciun când magii țin
în palme bucurii și apusul se ascunde încet în orbitele mortului, orașul
aprinde iar luminile, urmează ora vecerniei și nelipsitul concert de colinde
ne face puțin să zâmbim timpul când ar trebui să plecăm, oare când va dispare
acel zgomot ajuns în inima lui, când va dispare totul, până și umbrele ce mereu
se strică
mai ușor
decât noi
și acesta,
desigur, e
semnul cel bun
puzzle games în orașul dormitor – piesa 8
uitați-vă toți prin lumina înnegrită la el –
vâslașul ăla deja bătrân, din corabia zburătoare;
lui i se vor face poze acum la interior și la exterior,
în el îl se vor înfige săgețile curioase ale seringilor,
către el vom trimite cuneiformele vorbelor,
pe cămașă / tricoul invizibil să le tot poarte;
va urma ospățul, va veni și el lângă noi, la câțiva ani după nașterea sa,
va mănânca bunătăți, propria-i carne pe pânzele pline cu vin și flori va sta;
mai târziu se vor plăti bilete și el va fi principalul exponat din
muzeele memoriei caste, unde cu toții cândva ne vom retrage,
într-o zi vom observa cum tabloul corabiei zburătoare sângerează, însă
o diplomă de excelență nu va primi niciodată opaca noastră înțelegere
despre vâslașul ăla deja bătrân, prin lumina de mult înnegrită
puzzle games în orașul dormitor – piesa 11
și el atingea atingerile lor de pe ea,
le
erau
vocile
ascunse
într-o
prăpastie
unde
ochiul
purtător
de
imagini
tot
cerceta
urme, trecute explozii de admirație
puzzle games în orașul dormitor – piesa 12
un oraș ocupat de fulgii
ce se așază mai întâi
în cimitirele atât de reci;
un cartier plin de grenade
ascunse în oameni,
pregătite pentru bătălia ce
se poartă neistovită
prin sângele unduind de la
naștere până la moarte
îți comprimi sau lungești
viața în fiecare zi,
după cum hotărăsc celulele
creierului, pe care le
ajută să fie o singură inimă,
nu cinci, câte are o râmă;
iar asta este tot –
precum marea dezmeticire,
aerul ce năvălește
prin ușa deschis-a balconului
și ocupă indiferent
neînsemnata lume-a imaginației
puzzle games în orașul dormitor – piesa 13
este o liniște care-i spune că are și un suflet;
uite cum capu-i cu eleganța-n aer se ridică,
mâinile i se desprind încet din umeri
grăbite să mângâie ceva aflat departe -
picioarele-i fac pași mici înspre balconul
cu același desen al polenului pe jardinieră,
uite cum o umbră cât degetul mic al mâinii
se apropie de trupu-i rămas în sufragerie
și începe să-l șteargă, în timp ce din lateral
curge un pic de sânge în acuarela cu clovni;
uite-l cum trece, ca amintirea vulpilor fâlfâind
printr-o margine a orașului & satului de altădată,
fără nicio dimensiune, ușurat de orice greșeli,
înaintând discret pe hărțile minții celorlalți;
este acea liniște care-i spune sa dea ignore la toti pixelii
să-si umfle sufletul invoalt, să-și desfacă triumfător aripile
bpuzzle games în orașul dormitor – piesa 14
să te umpli de tine,
să te golești de tine,
o respirație care
schilodește
dar și întărește
trupul plin
de tot timpul acesta
ca o troiță
cu singuratatea-i țintuită pe lemn și
unde roiesc de jur-împrejur
tot felul de gâze,
ca niște glasuri nevinovate
de copii
puzzle games în orașul dormitor – piesa 15
a luat un șervețel de hârtie, l-a desfăcut,
câteva lacrimi neștiutoare cu el a șters,
câtiva stropi de pe cerul frumosului chip,
dintr-odată devenit cenușiu,
ieșit și întins pustiu aducător de moarte
chiar dacă mai la început de dragoste,
dacă știi și ții șaman atent tu ca să-i fii
puzzle games în orașul dormitor – piesa 17
odinioară
Goethe a spus despre culori
că sunt niște fapte ale luminii,
așadar am putea extrapola
declarând despre noi că suntem
faptele cuiva din exterior;
haideți să fim de acord cu asta
și să prețuim armătura realității,
pixelii în cuprinsul cărora
vegheați de îngerimi ne aflăm,
noi, cei de toate zilele -
aferim!...aferim!...aferim!...
puzzle games în orașul dormitor – piesa 18
un pian într-un picur de ploaie,
un punct negru înălțat pe cer -
spectatori orbi ascultau,
polul sud, polul nord rezonau -
trupul lui nevăzut și stingher
ca un tigru-n salt se-ncovoaie
printre linii strâmbe de ploaie
ca să cânte uitatul mister -
spectator, con vechi, piramidă
peste care flutură-o hlamidă -
când apare sunet de ploaie
din pian, un punct negru pe cer
