Poezii

EIDOS

1. Mi-am desfăcut pieptul, am tras de coaste și păsări de hârtie au început să zboare în jur. există un fir întins, ce unește inimile lor și pe care ele îl folosesc să se înalţe, ca și cum ar fi o pistă de zbor. lumina gri umple totul, este o dimineaţă ieșită din furtuna adusă de trecuta noapte, care a spălat totul. continui să învârtesc cu degetul mare și cel mijlociu de la mâna dreaptă un cerc ciudat, parte cu arabescuri a verighetei de pe inelarul stâng. afară, în parcarea din curtea interioară a blocului, se aude o voce liniștită. poate că vorbește cu păsările, cu o pisică sau poate cu bradul argintiu. deodată, de nicăieri – cicadele, într-o goană abruptă, neașteptată. încurajat și protejat de acel zgomot difuz, puternic, încep să scriu cu un ritm măsurat, care trădează totuși inflexiunea unei îndepărtate și inexplicabile nostalgii. am fost și-n noaptea aceasta cu ei.