Poezii

Covoare și tălpi
Covoarele toate
Se aștern din când în când,
Pe cei mai înalți pereți,
Tavanul ar vrea și el să fie
Plin de minunatele fire-mpletite,
Dar tace meditativ ca un guru,
Doar podeaua zâmbește,
Lustruită de sărbătoare;

Ea știe prea bine: