Bătrînețile unui copil cuminte. Manual de folosire

Pe mine, unul, copil fiind, aflat, pe la începuturile vieții, pădurea mă înspăimînta cu asupra de măsură. După fiecare copac, parcă așteptam ițirea unor creaturi fioroase, fantastice, de-a dreptul fabuloase, cum numai în basmele străvechi descoperisem, gata să mă înghită pe nemestecate...

Eram de-o șchioapă atunci cînd am început să fiu luat de bunicul (care fusese odinioară și vînător, și căruia, acum, îi plăcea nespus să stea ore-n șir, pitulat, privind sălbăticiunile care forfoteau prin desișuri, cu binoclul sau cu ochiul liber, în loc să le-mpuște...), să mergem la casa pădurii, unde unchiul Tudor, mezinul, era pădurar și împreună cu care formam pe loc un mic corp expediționar, care colinda, pe cele mai labirintice cărări, numai de ei știute, prin ascunsele cotloane ale unui mirific codru secular, care astăzi mai există doar în închipuirea mea...