Poezii

01. noaptea în care m-am întins alături de Dumnezeu
era o noapte înaltă, după cât de ușor puteam atinge
vârful copacilor, mirosea a zahăr ars,
păsări duceau gustul de cacao spre locul cu vizibilitate,
scriam despre omul bun pentru care nimic nu părea
greu de făcut,
mi-a întins o strachină cu friptură de miel,
ca unul dintre vulturii strânși pe stârv,
am închis ochii așteptând judecata,
nu mi se întărea nicio parte a trupului,
după cum auzisem că se întâmplă
cu cei spânzurați, semn că iubirea dintâi îmi trecuse.
voi scăpa cu câteva răni, dar voi fi mai departe
un trup și nu mă voi despărți de cap atât de repede cât mi-ar dori bogații orașului.