În căutarea Atenei

(fragment de roman)

Îmbrățișarea domnului Sotiriu n-ar fi dat-o pe nimic în lume, în clipa aceea: tandră, bărbătească, empatică, părintească, de profundă apreciere, un transfer al unei energii atât de luminoase cum nu mai avusese parte în viață decît fragmentar și de la persoane diferite.

Am venit eu la tine, după cum probabil știi, la noi nu se poate, cu Tuța... săraca, știe că ești în oraș și era gata să pună masa să te invităm; îi spunea lui Flaviu că dacă-i moartă mama lui, poate să „umble” din nou cu tine... e total defazată, ignoră complet că Flaviu e batrîn și el, are nevastă, copii, nepoți, de fapt, cred că știi cum e Tuța, se poate transpune ușor cu zeci de ani în urmă; e o fericită, dacă ne gîndim. Bine te-am găsit, draga mea, și mulțumesc că ai venit la parastas.