Poezii

ORIZONTUL
mă îndoiesc de mine până la dezlegare
ca o barcă pierdută într-un ocean fără limanuri
neștiind dacă valul mă duce înainte
sau mă lasă în urmă
mă îndoiesc până și de orizontul pe care îl văd
ca și cum linia lui ar fi doar o iluzie optică

dar în mijlocul acestei îndoieli
unde totul pare să-și piardă sensul
se întrezărește o speranță
nu din apă
nu din cer
ci din adâncul meu
îmi adun puterile și las teama în urma mea
apoi continui să înot spre necunoscut
pentru că orizontul există doar pentru cei care cred în el