Poezii

prea mult
prea obosită să procesez o evadare
din locul din care ar fi trebuit
să plec demult
mă doare poezia în piept când
mâinile mele nu-și găsesc hârtia
și simt că o trădez
se scrie singură
sunt o ingrată
nu-mi găsesc rostul de a avea
un rost
nu-mi găsesc rostul în meseria de om obișnuit
femeie — singurul templu în care se intră cu flori și cu topoare
pe aceeași rugăciune
poetă — căreia nu-i este îngăduită camera creației sale
o cameră fără ferestre
în care se intră când realitatea devine prea îngustă
o cameră ce mă însoțește peste tot
ca un organ în plus