Cireada din munți

În primii ani ai secolului al XIV – lea, undeva lângă lacul Shkondra, aflat în apropierea graniței dintre Princi-patul Zeta (actualul Muntenegru) și Albania, cunoscută pe atunci ca Arbëria, trăia un păstor bogat, pe nume Balshaj. Balshaj avea atâtea oi, încât nu mai izbutea să aibă grijă de ele, chiar dacă era ajutat de fiul lui, Gjin. Sora lui Gjin, Voisava, șchioapă din naștere, ajuta și ea atât cât o țineau puterile, însă nu dădea randamentul de care ar fi fost nevoie, așa că Balshaj a trebuit să angajeze pe cineva. Ca un făcut, exact când a luat hotărârea, a apărut un tânăr pe nume Gjokaj care venea din Macedonia și care se pricepea foarte bine la oi. Balshaj l-a angajat imediat și i-a dat-o pe Voisava ca ajutor, fără a se gândi la altceva decât la beneficiile pe care urma să le obțină de pe urma lui Gjokaj. Eroare fatală, din pricina căreia, peste ani, altcineva avea să pătimească crunt, așa cum vor afla cei care vor citi până la capăt aceste rânduri. Pentru că Voisava s-a îndrăgostit de noul venit și sentimentul a fost reciproc, așa că n-a durat foarte mult și inevitabilul s-a produs: cei doi au descoperit că urma să aibă un copil.

Dacă ar fi avut loc astăzi, evenimentul ar fi fost sărbătorit cu bucurie, iar Balshaj i-ar fi mulțumit lui Dumnezeu pentru că i-a dat fiicei lui un soț și lui un nepot. Numai că la o mie trei sute și ceva lucrurile stăteau cu totul altfel. Relația dintre Voisava și Gjokaj era considerată o rușine pentru familia fetei și, conform tradiției, ea putea fi condamnată la moarte de către Balshaj. Cu siguranță așa ar fi evoluat lucrurile, pentru că bătrânul era un om aspru și nemilos, dacă n-ar fi fost mama Voisavei, care a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a-l îndupleca. După cum a povestit într-un cerc restrâns preotul Papa Tanushi, femeia a apelat inclusiv la anumite mici șantaje, cărora Balshaj nu le-a putut rezista. În cele din urmă, el le a dăruit îndrăgostiților 20 de capete de vite și trei cai, cerându-le totodată să plece din zonă și să se căsătorească acolo unde se vor stabili.

Boaz

Există o poziție a corpului în care poți muri pur și simplu, fără nicio cauză. Foarte puțini oameni cunosc lucrul ăsta, fiecare crede că pentru a muri trebuie să suprimi funcționarea inimii, ori a creierului, să distrugi ficatul sau să scoți din trupul omului tot sângele. Sigur, și astea sunt căi prin care poți să instalezi moartea, dar ele sunt dureroase și cel puțin inestetice, pe când a te pune în acea poziție te asigură că vei ajunge să cunoști finalul cel mare fără niciun fel de suferință și, mai ales, lăsându-le celor rămași în această lume o imagine plină de frumusețe.

Bătrânii de pe marfar

Nimeni nu a reușit vreodată să atingă acele culmi ale nesimțirii și insolenței pe care astăzi le-au depășit și de care se depărtează continuu bătrânii de pe marfar. Menirea lor este să-și petreacă zilele închiși în vagoane sau așezați pe câte un tampon, însă ei, pentru a nu-și dezminți faima, se suie pe acoperișurile trenurilor și acolo își desfășoară activitatea lor condamnabilă, de-a dreptul scandaloasă, de sfidare și umilire a celor de pe marginea căii ferate. Locul pe care și l-au ales le conferă un anume grad de siguranță, în sensul că evită căderea între tampoane sau accidentele care, în întunericul din vagoane, sunt foarte posibile. Dar, în același timp, acolo sus se ivesc alte probleme.

La Oaza Scorpionului

(fragment de roman)

Celălalt călăreț a sărit pe cal și a pornit în galop, iar eu m-am uitat la Omar cu privirile pline de recunoștință. E greu de povestit ce stare de bine m-a cuprins când am aflat că Alesia era teafără și că urma s-o văd în câteva minute.

– Hakim Omar, a mai zis arabul, caii sunt obosiți și te rugăm să ne permiți să înnoptăm aici. Suntem în total zece. Avem cu noi mâncare și corturi, plus nutreț pentru cai. Nu avem nevoie decât de acceptul tău ca să ne instalăm.